O buna parte din banii primiti de Felix Tataru de la Omar Hayssam nu se regasesc in contabilitatea GMP Advertising.

Din cele 7,3 miliarde lei pe care Bucovina Enterprises SRL i-a platit GMP pentru “servicii de publicitate”, firma lui Felix Tataru a inregistrat in contabilitate doar 5 miliarde.

In perioada 2000 – 2007, firma de publicitate GMP Advertising s-a ocupat de campaniile electorale ale lui Traian Basescu si ale Partidului Democrat. GMP Advertising este detinuta si condusa de Felix Tataru. Presedintele Traian Basescu i-a multumit public in mai multe rinduri lui Felix Tataru pentru contributia la succesul sau electoral.

In perioada 2002 – 2005, GMP Advertising a derulat un contract „de servicii de publicitate” cu firma lui Omar Hayssam, SC Bucovina Enterprises SRL.


In martie 2004, Directia Generala a Finantelor Publice Suceava a realizat un control la  SC Bucovina Enterprises SRL. Intre altele, inspectorii au constat ca “in perioada 2002-2004 au fost inregistrate cheltuieli de publicitate in baza unor facturi emise catre Bucovina de SC GMP ADVERTISING SRL Bucuresti in valoare totala de 7.344.090.429 lei”. Pentru verificarea acestui contract, inspectorii financiari din Suceava au transmis o adresa oficiala Directiei Generale de Inspectie din cadrul ANAF de la Bucuresti.

Grupul de Investigatii Politice (GIP) a intrat in posesia Notei de constatare intocmite de Directia Generala a Finantelor Publice Suceava. Ca urmare, GIP s-a adresat, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, presedintelui ANAF de la acea vreme, Sebastian Bodu. I-am solicitat acestuia, concluziile controalelor realizate de ANAF in legatura cu relatiile economice dintre SC Bucovina Enterprises SRL si SC GMP Advertising SRL.

Prin Adresa nr. 425039 din 18 septembrie 2006, ANAF ne-a raspuns ca nu ne poate oferi informatiile solicitate, acestea fiind confidentiale.

Numai ca, cu 4 zile inainte de a raspunde solicitarii GIP, Sebastian Bodu ordona Directiei Generale a Finantelor Publice Municipiul Bucuresti prin Adresa nr. 301.739 din 14 septembrie 2006, realizarea unui “control inopinant” la  SC GMP Advertising SRL. Singurul subiect al controlului l-a reprezentat relatia dintre firma lui Felix Tataru si  SC Bucovina Enterprises SRL, adica exact subiectul investigatiei noastre.

GIP publica Procesul-verbal intocmit in data de 4 octombrie 2006 de Inspectia Fiscala din cadrul Directiei Finantelor Publice Bucuresti, in urma controlului realizat la GMP Advertising. Potrivit acestui Proces-verbal, semnat atit de organele de inspectie fiscala, cit si de Felix Tatatru, in relatia cu firma lui Omar Hayssam, GMP Advertising SRL nu a incalcat nici o prevedere legala. Scopul controlului trimis de actualul europarlamentar PD, Sebastian Bodu, la firma care se ocupa de campaniile electorale ale PD a fost astfel atins: GMP Advertising SRL a primit un cec in alb din partea ANAF in privinta controversatului contract cu Bucovina.

Numai ca, pentru a putea sustine legalitatea relatiei Hayssam – Tataru, inspectorii ANAF prezinta in cadrul Procesului-verbal facturi emise de GMP catre Bucovina si care se regasesc in contabilitatea GMP. Este vorba despre 56 de facturi cu o valoare totala de 5.053.028.541 lei (cu tot cu TVA).

Inspectorii de la Suceava gasisera insa la sediul Bucovina SRL facturi emise de GMP si achitate de Bucovina in valoare totala de 7.344.090.429 lei. Rezulta, asadar, ca 2.291.061.888 lei din banii platiti de Hayssam firmei lui Tataru nu se regasesc in contabilitatea GMP.

Pentru a putea concluziona ca nu a fost incalcata nici o prevedere legala in afacerea Bucovina – GMP, inspectorii financiari de la Bucuresti s-au purtat ca si cum controlul de la Suceava nu ar fi existat. Aceasta in ciuda faptului ca Directia Finantelor Suceava incheiase in martie 2004 o Nota de constatare referitoare la SC Bucovina Enterprises si transmisese Directiei Generale de Inspectie Fiscala din ANAF o Adresa prin care solicita verificarea tranzactiilor dintre GMP si Bucovina. Daca inspectorii de la Bucuresti nu ar fi ignorat total concluziile controlului de la Suceava, o simpla operatie de scadere (7.344.090.429 – 5.053.028.541) le-ar fi aratat ca din contabilitatea GMP lipsesc 2.291.061.888 lei din banii primiti de la firma lui Omar Hayssam.

Mai mult, controlul Directiei Finantelor Suceava gasea 7,3 miliarde lei, desi se referea doar la banii platiti de Bucovina catre GMP in perioada iunie 2002 – martie 2004. Controlul Directiei Finantelor Bucuresti se refera la o perioada mai lunga (iunie 2002 – iunie 2005) si, cu toate acestea, gaseste cu 2,3 miliarde lei mai putin.

Nici macar actele prezentate de Felix Tataru nu au fost analizate cu seriozitate de inspectorii de la Bucuresti. Acestia au trecut cu vederea faptul ca GMP Advertising primea de la furnizorii sai marfuri si servicii necesare contractului cu Bucovina la un an si jumatate dupa ce acest contract se incheiase. Astfel, potrivit Procesului-verbal incheiat de Directia Finantelor Bucuresti, contractul dintre GMP si Bucovina s-a incheiat in 30 iunie 2005, ultima plata fiind facuta de Bucovina in 25 martie 2005. Cu toate acestea, in 18 august 2006, GMP primea inca de la furnizorii sai tiparituri despre care Tataru sustine ca ar fi fost necesare contractului cu Bucovina.

“Controlul” de la GMP Advertising arata modul complet diferit in care fostul director al ANAF, Sebastian Bodu, a tratat situatii similare:
Pe de o parte, Sebastian Bodu a declansat in 2005 o serie de anchete intens mediatizate cu privire la banii negri din fotbal. Pe scurt, era vorba despre faptul ca, in cazul transferurilor de fotbalisti romani in strainatate, in contabilitatea cluburilor straine apar ca fiind platite sume mult mai mari decit se regasesc in contabilitatea cluburilor romanesti. In aceste cazuri, Sebastian Bodu a sesizat DNA si acesta este motivul pentru care o serie de conducatori si impresari din fotbal sint astazi anchetati de procurori.
Situatia tranzactiilor financiare dintre Omar Hayssam si Felix Tatataru este similara cu cea din cazul transferurilor de fotbalisti: in contabilitatea firmei lui Hayssam apare ca fiind platita o suma mult mai mare decit se regaseste in contabilitatea firmei lui Tataru. Cu toate acestea, in cazul afacerii GMP – Bucovina, Sebastian Bodu nu a mai sesizat pe nimeni, multumindu-se cu un control ridicol care sa incerce sa justifice banii incasati de Tataru de la Hayssam.

Intre timp, Sebastian Bodu a devenit el insusi client al GMP Advertising. Firma lui Felix Tataru s-a ocupat de campania electoarala a Partidului Democrat pentru alegerile europene, in urma careia fostul sef al ANAF a devenit europarlamentar. Sebastian Bodu ar trebui sa explice de ce a ignorat total concluziile controlului de la Suceava si nu a sesizat Parchetul, ca in cazul cluburilor de fotbal.

Grupul de Investigatii Politice solicita ANAF sa realizeze un nou control la GMP Advertising, care de aceasta data sa tina cont de concluziile controlului facut la Suceava in 2004. Un control corect ar trebui sa ne lamureasca unde au ajuns banii platiti de primul terorist din Romania firmei care se ocupa de campaniile electorale ale lui Traian Basescu si ale PD.

Mugur Ciuvică, preşedintele GIP