În dosarul penal nr. 4136/P/2007, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 şi Biroul Cercetări Penale din cadrul Secţiei 17 Poliţie îi anchetează pe funcţionarii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi ai Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI) care i-au dat imobilul din strada Mihăileanu actualului preşedinte Traian Băsescu, pe vremea cînd acesta din urmă era primar al Capitalei.
Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 a deschis acest dosar penal în urma unei plângeri făcute de Grupul de Investigaţii Politice (GIP).
În 18 aprilie 2007, GIP a depus la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti un “Denunţ cu privire la săvîrşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, în care sesizam faptul că imobilul situat în Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 2, et. 1, ap. 2, sector 2, a fost dat în chirie ilegal şi ulterior vîndut ilegal de funcţionari ai Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI) şi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).