Cu doua saptamani inaintea alegerilor generale din 2000, prin contractul numarul 081063 din 29 octombrie 2000, Serviciul de Telecomunicatii Speciale a incredintat lucrarile pentru construirea unui centru al STS firmei SCC NAPOCA S.A. Valoarea contractului era de 1.821.032.241.000 lei. La cursul leu-dolar de la acea data suma este echivalentul a peste 73 de milioane de dolari. Contractul urma sa se deruleze pe o perioada de 5 ani.

Actionar majoritar la SCC Napoca S.A. este IT Transilvania, firma la care Ioan Rus, actualul ministru, are actiuni. De altfel, in acea vreme, Ioan Rus era si administrator al firmei SCC Napoca S.A.


In 1995, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), al carui director adjunct era Tudor Tanase (actualul director), a propus Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) construirea unui centru al STS in localitatea Vata de Jos din judetul Hunedoara.

In 1996, CSAT, condus de presedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, a aprobat Proiectul Vata. Sub numele LGV-2000, obiectivul de la Vata de Jos urma sa adaposteasca Centrul de Telecomunicatii Speciale de Rezerva, Pregatire si Recuperare. Proiectul “Vata” se dorea o alternativa pentru sediul central din Bucuresti, precum si locul in care se pregateau si se perfectionau cadrele STS.

Prin Hotararea de Guvern numarul 891 din 29 octombrie 1999, Guvernul Radu Vasile a aprobat inceperea investitiei de la Vata.

Cu doua saptamani inaintea alegerilor generale din 2000, prin contractul numarul 081063 din 29 octombrie 2000, STS a incredintat aceste lucrari firmei SCC NAPOCA S.A. Valoarea contractului era de 1.821.032.241.000 lei. La cursul leu-dolar de la acea data suma este echivalentul a peste 73 de milioane de dolari. Contractul urma sa se deruleze pe o perioada de 5 ani. Actionar majoritar la SCC Napoca S.A. este IT Transilvania, firma la care Ioan Rus, actualul ministru, are actiuni. De altfel, in acea vreme, Ioan Rus era si administrator al firmei SCC Napoca S.A.

In decembrie 2000, firma SCC Napoca SA primeste 1,068 miliarde lei, iar in perioada ianuarie-aprilie 2001, cand Ioan Rus era deja ministru de interne, alte 15,245 miliarde lei. Desi pretinde ca face lucrari de pregatire a santierului, in aceste luni, SCC NAPOCA SA nu construieste decat un gard de lemn si cateva baraci.

In 28 mai 2001, CSAT hotaraste sistarea lucrarilor la centrul de la Vata. Ion Iliescu, care, in calitate de sef al CSAT, aprobase in 1996 Proiectul Vata, considera in 2001 ca ar fi vorba despre o investitie Ťnerealistať. Directorul STS Tudor Tanase, care, in calitate de director adjunct, avizase proiectul in 1995, se razgandeste in 2001, spunand ca Ťa masa tehnica intr-un singur punct (la Vata) e riscant in cadrul razboiului modernť.

Dar pana in mai 2001 firma lui Ioan Rus primise deja de la bugetul de stat 16,313 miliarde lei, adica circa 582.000 dolari la cursul leului din aprilie 2001. Practic, statul roman a capitalizat cu aceasta suma SCC NAPOCA SA.

In 13 septembrie 2001, Guvernul Nastase aproba o Hotarare de Guvern secreta, HG 907/2001, prin care abroga Hotararea de Guvern 891 din 1999 si hotaraste sistarea lucrarilor la centrul STS de la Vata. In acelasi timp, prin aceasta hotarare secreta, Guvernul Nastase aloca STS alte 23.906.650.000 lei, adica circa 790.000 de dolari pentru “incheierea lucrarilor”. Se pare ca “incheierea lucrarilor” costa mai mult decat realizarea acestora.

In afacerea Vata, statul roman a platit din banii contribuabililor 40,2 miliarde lei, adica, circa 1,3 milioane de dolari. Rezultatul acestei investitii uriase este un teren viran din comuna Vata de Jos din Hunedoara. Firma lui Ioan Rus a primit pana in aprilie 2001 582.000 de dolari fara sa construiasca nimic. O buna parte din cele 790.000 de dolari alocati de guvernul Nastase prin Hotararea secreta din septembrie 2001 au ajuns, de asemenea, la SCC NAPOCA SA.

Avand in vedere ca nu mai este nimic secret, solicitam Serviciului de Telecomunicatii Speciale sa faca publice deconturile pentru cei 582.000 de dolari primiti de firma SCC NAPOCA SA, in perioada decembrie 2000 – aprilie 2001 pentru construirea centrului de la Vata de Jos. Solicitam, de asemenea, STS sa prezinte public beneficiarul celor 790.000 de dolari alocati pentru “incheierea lucrarilor” prin Hotararea de Guvern secreta nr. 907/2001 si sa ofere detalii despre modul cum au fost cheltuiti acesti bani.

La inceputul lui iunie 2001, in urma unor articole din presa referitoare la Proiectul Vata, primul ministru Adrian Nastase i-a luat apararea ministrului de Interne, Ioan Rus, acuzat ca face afaceri cu statul din pozitia sa de actionar la SCC Napoca SA si IT Transilvania Invest: “Domnul ministru mi-a prezentat documente din care reiese clar ca nu mai este actionar la cele doua societati”. Declaratia lui Adrian Nastase este insa infirmata de actele de la registrul comertului, care arata ca Ioan Rus a ramas actionar la IT Transilvania si, prin intermediul acesteia, la SCC NAPOCA SA, ca si de declaratia de interese a lui Ioan Rus, asa monosilabica cum e ea. Unul dintre cei doi a mintit.

Ori a mintit Adrian Nastase pentru a-si apara unul dintre oamenii lui de incredere din PSD si din Guvern, incercand sa ascunda afacerile pe care acesta le deruleaza cu statul. In acest caz, primul ministru trebuie sa-si prezinte demisia.  Ori Ioan Rus a mintit in declaratia de interese, a mintit Registrul Comertului si l-a mintit si pe seful sau Adrian Nastase, prezentandu-i documente false, caz in care primul ministru trebuie sa-l demita.

Mugur Ciuvică