Între 2011 și 2016, România a avut în Finlanda un ambasador cu grave probleme la mansardă. Înainte de a fi numit consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și, ulterior, ambasador, Cătălin Avramescu s-a remarcat nu doar prin faptul că era un lingău de cea mai joasă speță al lui Băsescu, ci și prin numeroase ieșiri necontrolate.

Câteva exemple:
În aprilie 2007, Cătălin Avramescu cerea românilor să pună mâna pe arme împotriva guvernului Tăriceanu. În aceeași lună, Avramescu spunea că România nu are nevoie de Constituție. În noiembrie 2007, Cătălin Avramescu cerea desființarea partidelor politice. În decembrie 2007 promova ideea eliminării oricărei opoziții parlamentare.

Marți, 5 aprilie 2016, președintele Klaus Iohannis (sau Johannis) l-a rechemat pe Cătălin Avramescu din funcția de ambasador, încheind astfel 5 ani rușinoși pentru diplomația românească.

Mai jos, câteva dintre elucubrațiile lui Cătălin Avramescu.

Cătălin Avramescu: „Dreptul de a purta arme e unul recunoscut in democrațiile moderne. Dreptul de a purta arme in mod responsabil a fost recunoscut de teoreticieni precum Madison sau Hamilton ca o apărare împotriva tiraniei guvernului. Prima constituție moderna a României, aceea din 1866, menționa milițiile si garda cetățeneasca. Au venit apoi comuniștii si au eliminat practic complet dreptul cetățenilor de a purta arme, pentru a le tine doar pentru ei. Care s-a dovedit însa mai primejdioasa: dementa unui individ sau a unui guvern? Aux armes, citoyens!” (17 aprilie 2007, Cotidianul, La arme, cetățeni!)

Cătălin Avramescu: „Actuala Constituție e imposibil de reformat. Opțiunea raționala este abolirea sa. Principala problema sta in statutul acestei Constituții, nu in conținutul sau. In orice tara civilizata, Constituția e un text respectat, uneori chiar venerat, in fata căruia se pleacă oricare cetățean sau politician. In Romania, invenția grupului de juriști staliniști convocați de Ion Iliescu in 1991 a devenit cîrpa de șters a întregii clase politice. Interpretată sofistic, cu complicitatea Curții Constituționale, actuala lege fundamentala a mai indurat umilința de a fi adoptata printr-un referendum suspect si apoi de a fi revizuita, in 2003, prin altul, de-a dreptul fraudulos, cînd s-a votat in jurul tombolelor cu cîrnati organizate de primarii socialiști. Iată de ce aceasta Constituție e dincolo de orice speranță. Ne trebuie o Constituție pe care sa avem de ce sa o respectam. Pentru aceasta, actuala Constituție trebuie abolita printr-un referendum, pentru ca alta sa poată fi adoptata.” (3 aprilie 2007, Cotidianul, Jos Constituția!)

Cătălin Avramescu: „De ce ne-ar trebui mai degrabă o democraţie non-partinică în România? Una în care votul să fie dat oamenilor, nu roboţilor de partid şi de stat? Una în care funcţiile publice nu sunt date în funcţie de interesele partidului aflat la guvernare? Motivul e clar: pentru că în această ţară, partidele, practic fără excepţie, au devenit mai degrabă o piedică în calea democraţiei. Pentru că sistemul nostru actual e gândit pentru a da puteri oligarhiei de partid, nu cetăţenilor. România a ajuns să fie condusă de un grup de şefi de partid care fac guverne pe la restaurant. Partidele nu sunt neapărat un lucru bun pentru democraţie. Ele pot avea un rol benefic, dar adesea pot avea unul nefast.” (6 noiembrie 2007, Bursa, Democraţie fără partide)

Cătălin Avramescu: „Într-un sistem de vot majoritar, Opoziţia oficială poate să lipsească din Parlament pentru că există alte mijloace de a controla şi cenzura Executivul. Iar rolul principal îl are, de obicei, Judiciarul. Un sistem viabil al tribunalelor, începând cu cele de primă instanţă şi până la Curtea Supremă sau/şi Curtea Constituţională, este suficient. Asta fără să mai menţionăm rolul opoziţiei neparlamentare şi al mass-media. Democraţiile unde avem la putere un singur partid sau coaliţie de partide sunt adesea mai performante. Să stăm aşadar şi să judecăm. Nouă ce ne-a oferit Opoziţia din Parlament din 1990 încoace, altceva decât un spectacol de operetă politică, fără nicio eficienţă sau orizont? “Alternanţa la guvernare” a însemnat doar o pendulare între socialismul de baracă şi liberalismul de benzinărie. Dar principiile bunei-guvernări nu variază o dată la patru ani. E timpul unui singur partid puternic, liberal-conservator.” (11 decembrie 2007, Bursa, Democraţie fără opoziţie)

Articole pe aceeași temă: