Un președinte corupt, fost turnător la Securitate (Băsescu), un șef de serviciu secret urmărit penal pentru că lua bani pentru a aranja dosare în justiție (Coldea), un ministru al justiției penal și mincinos (Macovei), un judecător incompatibil care pronunța sentințe ilegale (Bogdan) și un procuror care lua mită pentru a aranja dosare (Eva): aceștia sunt autorii Dosarului ICA.
În urmă cu 10 ani, pe 8 august 2014, 12 oameni erau condamnați la un total de 67 de ani de închisoare. Procesul durase 12 zile și avusese 4 termene de judecată.
Știm astăzi cu certitudine cine au fost autorii farsei judiciare numită Dosarul ICA:
- Fostul președinte Traian Băsescu este cel care a determinat redeschiderea Dosarului ICA (închis inițial de Parchetul General) ca răzbunare pentru suspendarea sa din funcție în 2007 inițiată de Dan Voiculescu. Băsescu nu a făcut un secret din implicarea sa în Dosarul ICA, făcând public, în nenumărate rânduri, presiuni pentru condamnare. La zece ani de la sentința din Dosarul ICA, până și cei mai înfocați susținători ai lui știu că Băsescu este un fost turnător la Securitate care a patronat un sistem corupt și clientelar. Instanțele de judecată au constatat că până și campaniile sale electorale au fost făcute cu bani primiți ca mită.
- Implicarea fostului șef al SRI Florian Coldea în Dosarul ICA a fost dovedită public. În 11 august 2014, la trei zile după sentință, Laura Codruța Kovesi a recunoscut că l-a arestat pe judecătorul Mustață pentru că SRI-ul condus de Coldea îi spusese că judecătorul vrea să amâne dosarul ICA. Băsescu însuși a recunoscut că, în 2014, a știut exact condamnările din dosarul ICA cu 3 zile înainte ca judecătoarea Bogdan să se pronunțe în acest dosar. Coldea a fost obligat să demisioneze din SRI în ianuarie 2007, după ce s-a aflat despre cadourile pe care le primea de la Sebastian Ghiță. În prezent, Coldea e inculpat și se află sub control judiciar pentru aranjarea de dosare în justiție.
- Dosarul ICA a fost deschis în timp ce ministru al Justiției era Monica Macovei. Ulterior, pe toată durata procesului, Monica Macovei a făcut public presiuni pentru condamnare. S-a dovedit că Monica Macovei minte cum respiră și încearcă să influențeze justiția. În aprilie 2012, Macovei a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare. Instanța a constat că aceasta a mințit atunci când a dat vina pe motociclistul pe care îl accidentase grav.
- Procurorul Emilian Eva a fost adus special de la Iaşi la DNA Bucureşti pentru a se ocupa de dosarul ICA. Procurorul Eva este cel care a trimis dosarul în judecată, stabilind, împreună cu specialista DNA Aurelia Nicolae, un prejudiciu fantasmagoric. În mai 2023, Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Emilian Eva la 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare pentru că a primit mită pentru deciziile pe care le lua în calitate de procuror. Judecătorii au stabilit că Emilian Eva a luat mită în schimbul clasării unui dosar de corupție, că a efectuat operațiuni de comerț clandestine incompatibile cu funcția de magistrat și că a comis fals în declarația de avere. Fiind condamnat penal, Emilian Eva a fost exclus din magistratură în iulie 2023.
- Judecătoarea Camelia Bogdan a fost numită direct, fără respectarea principiului desemnării aleatorii, să judece Dosarul ICA. Procesul a fost o farsă, condamnările fiind știute dinainte de pronunțare de Băsescu, Coldea și Kovesi. În urma unui proces care a durat, în realitate, 12 zile, judecătoarea Bogdan a dat condamnări cumulate de 67 de ani de închisoare și a stabilit un prejudiciu fantasmagoric. Judecătoarea Bogdan a fost exclusă de două ori din magistratură. Prima dată în 2017 pentru că s-a aflat în conflict de interese primind bani de la o parte din Dosarul ICA în timp ce judeca acest dosar. A doua oară în 2018 pentru că, într-un alt dosar, a falsificat sistemul Ecris (prin care sunt repartizate dosarele), a creat un complet fantomă și a pronunțat o sentință ilegală, desființată ulterior de Înalta Curte. Printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți, Camelia Bogdan și-a pierdut statul de judecător în 12 aprilie 2022.
La zece ani de la sentința aberantă din Dosarul ICA, autorii acesteia sunt la periferia societății. Răul făcut este însă iremediabil.
În octombrie 2022, a murit profesorul Mencinicopschi. S-a îmbolnăvit în închisoare unde fusese aruncat în urma farsei judiciare „Dosarul ICA”.
Mugur Ciuvică