În data de 11 iulie 2014, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Grupul de Investigații Politice (GIP) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un Denunț împotriva Monicăi Macovei.
În data de 11 iulie 2014, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Grupul de Investigații Politice (GIP) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un Denunț împotriva Monicăi Macovei.
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) publică în premieră cele două sesizări care au stat la baza redeschiderii Dosarului ICA de către Direcţia Naţională Anticorupţie condusă de Daniel Morar: o copie a unui articol apărut într-un ziar dubios depusă de „un cetăţean scîrbit” şi o sesizare anonimă prin care se cerea anchetarea lui Dan Voiculescu pentru că îl „combate” pe preşedintele Traian Băsescu, a lui Mircea Badea pentru „agresivitate premeditată” şi a jocurilor de la televizor ale căror prezentatoare sunt înjurate „cât se poate de porno”.
În 10 iunie 2005, Dosarul ICA a fost închis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o decizie de neîncepere a urmăriri penale. În 2007, după declanşarea procedurilor pentru Referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, Daniel Morar a făcut tot posibilul să redeschidă Dosarul ICA în care Dan Voiculescu primise NUP în 2005. Neavând argumente legale, DNA a folosit ca motive pentru redeschiderea dosarului două delaţiuni ridicole.
1. În data de 7 martie 2007, „un cetăţean scîrbit” a depus la DNA o copie xerox a unui articol apărut în Curentul, ziar cunoscut pentru băsismul său deşănţat. Pe această copie xerox, cetăţeanul a scris, cu pixul, că „este cazul să se redeschidă dosarul” că „bate la ochi” şi că „Dura lex, sed lex”.
În data de 11 iulie 2014, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Grupul de Investigații Politice (GIP) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un Denunț împotriva Monicăi Macovei.
Documentul se găsește aici.
Tabelul cu pasajele plagiate de Laura Codruţa Kovesi puse față în față cu textele originale (rtf).
O parte dintre pasajele plagiate de Laura Codruţa Kovesi puse faţă în faţă cu lucrările plagiate (pdf).
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) şi Miliţia Spirituală publică documente care demonstrează că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat.
În decembrie 2011, Laura Codruţa Kovesi a susţinut la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universității de Vest din Timişoara teza de doctorat cu titlul Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Laura Codruţa Kovesi a fost însoţită de un cortegiu de susţinători în frunte cu George Maior, directorul SRI şi Marius Iacob, procurorul general adjunct. Procurorul general al României a primit pentru această lucrare calificativul magna cum laude.
Lucrarea Codruţei Kovesi este un plagiat începînd chiar de la prima propoziţie. Prima frază din lucrarea procurorului general este următoarea: „La începutul secolului XXI, crima organizată a devenit unul dintre pericolele cele mai grave la adresa existenței, stabilității şi continuității societăților statale din cauza transformării grupurilor infracționale primitive de tip mafiot în adevărate întreprinderi criminale, cu scopul de a se opune autorităților statale şi de a teroriza întreaga comunitate prin exacerbarea violenței, diversificării modurilor de operare, a diversificării structurilor de tip criminal şi comiterea de infracțiuni din aproape întregul spectru al infracționalității”. Aceasta reproduce cuvînt cu cuvînt, fără să citeze, prima frază din studiul Lupta societăţii organizate împotriva criminalităţii organizate publicat de Col. (r) prof. dr. Ion Dragoman şi Drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruţa Kovesi să-şi susţină teza de doctorat.
Datele referitoare la creşterea numărului de bugetari pe baza cărora autorităţile române şi oficialii FMI au decis măsurile de restructurare sînt false.
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) publică un document oficial al Ministerului de Finanţe şi o sinteză a datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele două documente demonstrează că datele referitoare la creşterea numărului de bugetari oferite de PDL, de Jeffrey Franks, de PSD şi de Mugur Isărescu sînt false.
Grupul de Investigaţii Politice şi Miliţia Spirituală publică noi documente din Dosarul Dunărea. Documentele prezintă o afacere a lui Fathi Taher cu ICE Dunărea, dar şi modul în care îşi obţinea comisioanele firma de comerţ exterior a Securităţii.
Cu o avere estimată la 325-350 milioane dolari, Fathi Taher este un prosper om de afaceri. Documentele pe care le publicăm astăzi demonstrează că Fathi Taher făcea, la începutul anilor 80, afaceri cu Securitatea din România.
GIP publică originalele adreselor SRI şi noi dovezi ale faptului că serviciul face poliţie politică.
În data de 23 septembrie 2007 am publicat două adrese ale Grupului de Evidenţă din cadrul SRI. Aceste documente demonstrau că SRI spionează un partid politic parlamentar şi un senator al României.
Răspunsul SRI la dezvăluirile noastre a venit pe mai multe planuri. Pe de o parte, în 24 septembrie 2007, directorul SRI, George Cristian Maior, a minţit în faţa Comisiei parlamentare de control a SRI şi în faţa opiniei publice, declarînd că “nu au existat monitorizări asupra senatorului Norica Nicolai sau asupra unui partid politic oricare ar fi acela” şi că respinge “orice prejudecată sau judecată referitoare la acţiuni de poliţie politică, monitorizări de partide ce ar fi imputate serviciului“. În plus, directorul SRI, a solicitat un termen de 7 zile pentru a prezenta rezultatele unei anchete interne referitoare la documentele publicate de GIP.
Grupul de Investigatii Politice (GIP) publica noi transcrieri ale convorbirilor telefonice inregistrate de Serviciul Roman de Informatii – U.M. 0653 Resita, la cererea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din Parchetul General in dosarul Contrabandei cu tigari de pe Clisura Dunarii. Documentele pe care le publicam azi se refera la Gheorghe Ciobanu, subprefect al judetului Timis din partea PD si la Gabriel Moldovan, directorul Regionale Vamale Timisoara, sustinut de PD.
Documentele demonstreaza ca Parchetul General protejeaza partidul lui Traian Basescu. Reprezentantii DIICOT au recunoscut ieri, 2 iulie, ca, in ciuda faptului ca numele lor apar in declaratiile martorilor si in convorbirile telefonice din dosarul Clisura, Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde si Constantin Duvac nu au fost nici macar intrebati despre relatia lor cu contrabandistii. Transcrierile convorbirilor telefonice pe care le prezentam astazi dovedesc ca protectia pe care Parchetul general o acorda PD merge si mai departe.
Grupul de Investigaţii Politice şi Miliţia Spirituală publică un document din arhiva ICE Dunărea care demonstrează că Theodor Stolojan minte cînd susţine că nu a avut nici o legătură cu banii Securităţii. În realitate, Direcţia Valutară din Ministerul de Finanţe condusă de Theodor Stolojan a avizat contracte de comerţ exterior ale ICE Dunărea, firma Securităţii.
În 19 aprilie 2006, Theodor Stolojan declara că informaţia potrivit căreia există o legătură între el şi operaţiunile valutare ale Securităţii „este o aberaţie incredibilă”. Theodor Stolojan susţinea: „Eu am fost director adjunct şi director la Direcţia Valutară şi a Relaţiilor Financiare Internaţionale din Ministerul Finanţelor, o direcţie care se ocupa cu probleme de politică valutară, reglementări în domeniul valutar, cu probleme de planificare a activităţii de comerţ exterior şi alte activităţi necomerciale legate, de exemplu, de cheltuielile ambasadelor, de încasări şi plăţi din activităţile de turism ş.a.m.d”. Theodor Stolojan mai afirma că direcţia pe care a condus-o „nu s-a ocupat niciodată cu nici o operaţiune specială a Securităţii sau cu comisioane sau alte asemenea poveşti”.
Declaraţiile lui Theodor Stolojan sînt minciuni.
În 12 ianuarie 2007, la 5 ani de la izbucnirea scandalului Armaghedon II, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în ancheta declanşată în 2002 la comanda lui Adrian Năstase nu s-a comis nici o ilegalitate. Parchetul General a decis neînceperea urmăririi penale împotriva tuturor procurorilor şi poliţiştilor vinovaţi de abuzurile săvîrşite în această anchetă. Justiţia “reformată” de Traian Băsescu şi Monica Macovei spală şi legitimează astfel justiţia lui Adrian Năstase şi a Rodicăi Stănoiu.
