Prin două Ordonanţe de Urgenţă (nr. 54/2010 și nr. 117/2010), Guvernul Boc a stabilit taxarea discriminatorie a unor categorii de produse alcoolice. Astfel, s-a introdus o cotă de accizare de 100 Euro/hl pentru băuturile fermentate altele decât berea și vinul (băuturi fermentate liniștit, de exemplu cidrul).
Introducerea accizelor la băuturile fermentate liniștit a fost motivată de Guvern prin luarea „unor măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale”. În realitate, măsura a avut efectul contrar. Evazioniştii nu doar că nu au fost afectaţi în nici un fel (ei oricum nu plăteau nici o taxă), dar au fost şi marii beneficiari ai suprataxării. Pe de o parte, cei care produceau ilegal băuturi fermentate liniştit (multe dintre acestea prezentate drept „vin”) și le vindeau fără bon fiscal, pe piața neagră, au rămas fără concurenţa producătorilor legali, preţul produselor acestora din urmă crescând în urma introducerii accizei. Pe de altă parte, o serie de producători şi importatori au introdus pe în magazinele româneşti băuturi etichetate ca vin (pentru care acciza e 0), care în realitate sunt băuturi fermentate liniştit (pentru care ar fi trebuit să plătească acciza de 100 euro/hl).