Un guvern străin, cel olandez, și George Soros au finanțat generos campaniile Rise Project îndreptate împotriva guvernului României, alimentând protestele rezist din februarie 2017. Tot prin intermediul Rise Project a fost plătit și Florin Bădiță, unul dintre liderii manifestațiilor, fan Kovesi și deținătorul paginii de Facebook Corupția Ucide.
Grupul de Investigații Politice publică lista finanțărilor primite de Asociația Rise Project în perioada ianuarie 2016 – aprilie 2017. Potrivit acestei liste, care face parte din Raportul ANAF privind verificările efectuate la Rise Project, principalii finanțatori ai Rise Project au fost Ministerul Afacerilor Externe din Olanda, Open Society Institute (Fundația Soros) și o fundație deținută de firma Google. De asemenea, Rise a mai primit bani de la guvernul elvețian și de la un ONG din Suedia.
Banii au ajuns în conturile colaboratorilor Rise Project prin intermediul unor contracte de drepturi de autor. 6 astfel de contracte, în valoare totală de 33.300 de euro și 9.100 de franci elvețieni, au fost încheiate într-o singură zi, 1 februarie 2017. Câteva zile mai târziu a avut loc cel mai mare miting anti guvernamental din 2017, mitingul la care au fost aprinse lanternele telefoanelor.