Ministrul de stat Gheorghe Seculici continuă să îşi mărească averea făcînd afaceri cu bani publici. În iunie 2005, firma lui Gheorghe Seculici a primit un nou contract fără licitaţie din partea lui Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Gheorghe Falcă este ginerele lui Gheorghe Seculici, finul lui Traian Băsescu şi, din iulie 2005, secretar executiv al Partidului Democrat.
Potrivit propriilor declaraţii de avere şi de interese depuse în 20 aprilie 2005, ministrul Gheorghe Seculici este acţionarul principal al SC PROIECT ARAD SA, deţinînd 48% dintre acţiuni, în valoare de 320.000 de euro. În 22 mai 2005, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a dat publicităţii o anchetă care demonstra că în ultimii trei ani şi jumătate, SC PROIECT ARAD SA, firma ministrului Gheorghe Seculici a primit fără licitaţie contracte în valoare de 17 miliarde lei din partea Consiliului Local Arad.