În aceeaşi zi în care la Zalău primul ministru Adrian Năstase făcea analiza activităţii mele ca director de cabinet al Preşedintelui Emil Constantinescu, la Bucureşti avea loc un accident de circulaţie în care era implicat domnul Remus Truică, adică tocmai directorul de cabinet al domnului Adrian Năstase.
Pornind de la valoarea uriaşă a autoturismului pe care îl conducea domnul Truică, am căutat declaraţia de avere a acestuia, urmărind trei lucruri:
1. dacă autoturismul BMW seria 7, pe care domnul Truică îl conducea în timpul accidentului, autoturism în valoare de circa 100.000 de euro, figurează în această declaraţie de avere;
2. care este situaţia financiară a domnului Remus Truică despre care se ştie că a cheltuit peste 40.000 de dolari pentru propria-i nuntă, şi a obţinut sute de mii de dolari din vânzarea acţiunilor sale la firma TOTALNET;
3. ştiind că soţia domnului Remus Truică a rămas acţionar cu 15% la firma TOTALNET, lucru confirmat de Registrul Comerţului, am dorit să verific dacă averea soţiei este consemnată în declaraţia lui Remus Truică.