Cel mai prost ministru al Fondurilor Europene este și cel mai dibaci ONG-ist atunci când își bagă banii europeni în propriul buzunar. Potrivit documentelor oficiale ale Comisiei Europene, în mandatul ministrului Cristian Ghinea, rata de absorbție a fondurilor europene este 0. Potrivit propriilor sale declarații de avere, în 2014 și în 2015, adică în cei doi ani de dinainte de a fi numit ministru, Cristian Ghinea a încasat 100.000 euro. Banii provin, în cea mai mare parte, din fonduri europene nerambursabile.
România în 2016: 0 euro din fonduri europene.
Cristian Ghinea în 2014 și 2015: 100.000 euro, majoritatea lor din fonduri europene.
Cei mai mulți bani europeni primiți de Cristian Ghinea au fost de la:
– CRPE (Centrul Român de Politici Europene). CRPE este o asociație creată de Ghinea și finanțată în principal cu bani europeni. Până să devină consilier al premierului Cioloș și, ulterior, ministru al Fondurilor Europene, Ghinea a fost președintele și directorul CRPE. Doar în 2015, președintele Ghinea i-a dat directorului Ghinea un salariu de 25.000 euro pe an. Separat de banii pe care și-i dădea în calitate de director, Ghinea și-a mai dat alte câteva mii de euro și din proiectele europene pe care le derula CRPE, sub formă de „drepturi de autor” sau pentru „activități în proiecte”.
– CRPE Republica Moldova. CRPE are o filială în Republica Moldova. Filiala derulează și ea proiecte cu mulți bani europeni. Care bani ajung tot la Ghinea. Numai în 2014, actualul ministru și-a dat pentru „activități în proiecte” la CRPE Moldova peste 15.000 euro.
– DC Communication SRL. Este firma de PR care reprezintă Delegația Comisiei Europene la Bucuresti. Între DC Communication și Ghinea există numeroase legături, una dintre ele fiind aceea că firma este partenerul CRPE într-o serie de proiecte europene. (Despre alte legături, mai intime, în episodul următor). În calitate de „expert politici europene”, Ghinea a încasat aproape 4.000 euro de la DC Communication în 2015.
– HF Advising SRL. HF Advising este o firmă de formare profesională angajată în mai multe proiecte europene. Și HF Advising este foarte legată de actualul ministru, doar e firma lui Ciprian Ciucu (noua speranță a PNL), dar și asupra acestui punct vom reveni într-un alt episod. HF Advising primește bani europeni chiar de la DC Communication. Iar banii europeni primiți de HF Advising ajung, desigur, tot la Cristian Ghinea. În calitate de „expert politici europene”, Ghinea a încasat 3.000 euro de la HF Advising în 2015.
Despre ce îl mai leagă pe Ghinea de cele două SRL-uri, despre cine sunt celelalte persoane din grupul organizat de Ghinea și despre veniturile nedeclarate de ministrul Fondurilor Europene în postarea viitoare.