În 2014, Curtea de Conturi a realizat un control la Ministerul Agriculturii. Cele mai grave încălcări ale legii au fost constate la proiectul CESAR, proiect derulat de minister cu bani primiți de la Banca internațională pentru Construcție și Dezvoltare (BIRD). Acesta este proiectul în cadrul căruia judecătoarea Camelia Bogdan a primit 10.000 lei de la Ministerul Agriculturii în timp ce judeca Dosarul ICA. Ministerul era parte în Dosarul ICA, iar Camelia Bogdan a primit cei 10.000 lei la o zi după ce rămăsese în pronunțare în acest dosar. La două zile după ce a luat banii, judecătoarea Bogdan a dat o sentință definitivă în favoarea Ministerului Agriculturii.

Unele dintre neregulile constate de Curtea de Conturi în derularea programului CESAR se referă chiar la sumele de bani primite de consultanţii individuali din acest program şi la modul în care au fost selectați și evaluați aceștia de Ministerul Agriculturii.

1. Banii

În urma controlului realizat în 2014, Curtea de Conturi a stabilit că „remunerațiile consultanților, prevăzute în contractele pentru serviciile de consultanță individuală, au fost mai mari decât cele recomandate de BIRD pentru aceste tipuri de consultanță”. Altfel spus, Curtea de Conturi a constatat că remunerația primită de judecătoarea Camelia Bogdan a fost nejustificată.


Cursurile de instruire organizate din banii Ministerului Agriculturii la Poiana Brașov s-au desfășurat în perioadele 21 iulie – 26 iulie 2014 și 27 iulie – 2 august 2014. În cadrul acestor cursuri, judecătoarea Bogdan a predat timp de 6 zile (21 iulie, 23 iulie, 25 iulie, 28 iulie, 30 iulie și 1 august). Cursurile predate de Camelia Bogdan au durat câte 4 ore, desfășurându-se în intervalul orar 14 – 18. În total, în cele 6 zile, Camelia Bogdan a predat 24 de ore pentru care a încasat 10.048 de lei net din banii Ministerului Agriculturii (aproximativ 2.400 de euro la cursul de la acea dată). Raportat la numărul de zile lucrate (6), Camelia Bogdan a primit 1.673 de lei (400 de euro) pe zi. Raportat la numărul de ore lucrate (24), Camelia Bogdan a primit 420 de lei (100 de euro) pe oră.

Curtea de Conturi este a doua instituție a statului român care constată că judecătoarea Camelia Bogdan a încasat de la Ministerul Agriculturii sume nejustificat de mari pentru cursurile predate în stațiunea Poiana Brașov. CSM a constat același lucru.


 


În 8 februarie 2017, Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM a reținut în Hotărârea nr. 1J prin care judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură că „onorariul încasat de doamna judecător pentru serviciile prestate a fost de 10.048 lei, sumă care depășește atât salariul unui judecător cu grad de curte de apel la nivelul anului 2014, cât și salariul unui lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept”. În decizia de excludere din magistratură a Cameliei Bogdan, Secția de judecători din cadrul CSM a ținut cont și de precedentul reprezentat de cazul judecătoarei Georgiana Pulbere, care, într-o situație similară celei în care s-a aflat Camelia Bogdan, a fost declarată incompatibilă de Agenția Națională de Integritate. CSM a constatat că judecătoarea Pulbere a încasat pentru cursurile la care a predat 1.370 lei, respectiv o sumă de 7 ori mai mică decât cea încasată de Camelia Bogdan de la Ministerul Agriculturii.

2. Selecția

Curtea de Conturi a constatat, de asemenea, că „selecția consultanților a fost efectuată necorespunzător, evaluarea acestora fiind subiectivă”. Modul în care a fost selectată Camelia Bogdan în echipa de experți este un mister. Cert este că în

data de 3 iulie 2014, la două zile de la primul termen judecat de Camelia Bogdan în dosarul ICA (care a coincis cu prima zi de muncă a Cameliei Bogdan la Curtea de Apel București) numele și CV-ul acesteia au apărut în scrisoarea prin care asocierea dintre SC Gama Proconsul SRL și SC FDI Top Consult SRL își exprima interesul pentru organizarea cursurilor din Poiana Brașov. În 16 iulie 2014, Ministerul Agriculturii a încheiat cu asocierea dintre cele două firme un contract de consultanță. În anexa B a contractului, „Lista personalului consultantului”, apare numele Cameliei Bogdan în calitate de „lector antifraudă”.

Cursurile pe care le-a ținut Camelia Bogdan în cadrul proiectului Ministerului Agriculturii s-au intitulat „Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene”. Curtea de Conturi a constatat însă că s-au comis ilegalități grave chiar în derularea proiectului în care preda Camelia Bogdan. Unele dintre aceste ilegalități se referă explicit la modul în care a fost selectată Camelia Bogdan și la suma cu care a fost plătită. La rândul său, CSM a constatat nu doar că suma primită de Camelia Bogdan este nejustificată, dar și că prezența Cameliei Bogdan în calitate de lector pentru angajații Ministerului Agriculturii este frauduloasă, aceasta fiind în incompatibilitate cu calitatea de magistrat.

În sejurul de la Poiana Brașov, Camelia Bogdan a pierdut o ocazie pentru a da un exemplu perfect de fraudare și corupție: ea însăși și programul la care participa.