Camelia Bogdan a mințit. Ea a afirmat în mai multe rânduri, inclusiv în acte oficiale, că era expert al Comisiei Europene în 2014, atunci când a luat banii de la Ministerul Agriculturii, parte vătămată într-un dosar pe care îl judeca. În realitate, Camelia Bogdan s-a făcut expert european abia în 4 iulie 2017, la 3 ani de la data la care luase banii și la 5 luni de la excluderea sa din magistratură.

Camelia Bogdan s-a apărat în fața judecătorilor din Inspecția Judiciară care o anchetau pentru banii primiţi de la Ministerul Agriculturii, declarând că a fost „invitată să participe la această activitate în calitate de expert al Comisiei Europene”. GIP publică un document care arată că afirmațiile fostei judecătoare Camelia Bogdan sunt mincinoase.

Experții Comisiei Europene, autorizați de Comisie să predea cursuri, să participe la vizite de studiu și la misiuni de expertiză, sunt înregistrați în baza de date TAIEX (Technical Assistance and Information EXchange).

GIP publică răspunsul oficial primit din partea TAIEX la întrebarea noastră referitoare la data de la care Camelia Bogdan este expert european.

Potrivit acestui document, Camelia Bogdan a fost înscrisă în baza de date TAIEX abia în 4 iulie 2017. La acea dată, Camelia Bogdan fusese deja exclusă din magistratură. De altfel, în motivarea deciziei de excludere, judecătorii CSM au spus clar că „nu există niciun înscris doveditor care să confirme că aceasta ar fi fost expert european.” Mai mult, la vremea respectivă, Inspecția Judiciară accesase baza de date TAIEX, evident fără a o putea găsi acolo pe judecătoarea Bogdan.

Camelia Bogdan nu era expert european în 2014 atunci când preda cursuri pentru angajații Ministerului Agriculturii, și nici în 2016 atunci când susţinea că este expert european în fața CSM. A încercat însă să-și acopere minciunile. Mai întâi, în timpul anchetei Inspecției Judiciare, a oferit ca dovadă a calității de expert TAIEX o invitație de participare la un seminar organizat de această structură.  E ca și cum ai pretinde că ești președintele SUA pentru că ai participat la un tur organizat la Casa Albă.

Cum invitația de participare nu a păcălit pe nimeni, fosta judecătoare Bogdan s-a gândit să dovedească faptul că era expert european în 2014 înscriindu-se în baza de date TAIEX în iulie 2017. E ca și cum o persoană condamnată pentru că a condus fără permis ar încerca să-și dovedească nevinovăția prezentând un permis de conducere obținut după condamnare.

De ani de zile, Camelia Bogdan repetă într-una, inclusiv în acte oficiale și în articole în care se elogiază pe sine publicate de site-uri obscure, că este „expert european”, „expert TAIEX” și „expert internațional”.

Publicăm încă un document, aflat și el în dosarul Cameliei Bogdan de la CSM, care arată că judecătoarea Bogdan a obținut beneficii personale pretinzând că este „expert TAIEX”. Potrivit documentului, la începutul lui 2016, judecătoarea Bogdan a cerut și a obținut aprobarea superiorilor săi ierarhici din cadrul Curții de Apel București pentru a participa la un seminar în străinătate susținând că este „expert TAIEX din partea Comisiei Europene”.

 

Camelia Bogdan a mințit. A pretins că este expert TAIEX pentru a justifica faptul că a luat bani de la o parte vătămată într-un dosar pe care îl judeca și pentru a obține aprobarea superiorilor pentru a pleca la seminarii în străinătate. După ce a fost exclusă din magistratură, Camelia Bogdan a încercat să-și ascundă minciunile înscriindu-se în baza de date TAIEX.

Până în februarie 2017, această persoană judeca și condamna oameni.