Afacerile imobiliare ale Grupului NIRO sînt susţinute ilegal de PSD şi PD
Central Residential Park SA, una dintre firmele grupului NIRO, construieşte un cartier de blocuri cu peste 400 de apartamente de lux în Sectorul 2 din Bucureşti. Planul de Urbanism de Detaliu (PUD) necesar construirii acestui cartier a fost aprobat printr-o hotărîre a Consiliului Local al Sectorului 2 semnată de consilierul PSD Clitemnestra Gâdea. Clitemnestra Gâdea (căsătorită Volschi) este, în acelaşi timp, acţionar şi unic administrator al Central Residential Park SA. Participînd la adoptarea unei hotărîri de consiliu de pe urma căreia are de cîştigat în mod direct, consilierul Clitemnestra Gâdea a încălcat grav Legea Anticorupţie şi Legea Administraţiei Publice Locale.
Pe de altă parte, cartierul de locuinţe de lux aflat în curs de finalizare este lipit de clădirile Inspectoratului General al Poliţiei (IGP). Fostul ministrul de Interne, Vasile Blaga a iniţiat şi a semnat două Hotărîri de Guvern cu dedicaţie prin care a dezafectat clădiri aparţinînd IGP pentru a face loc cartierului construit de Niro.
Clitemnestra Gâdea este consilier local PSD la Primăria Sectorului 2 Bucureşti. (În 14 octombrie 2005, Clitemnestra Gâdea s-a căsătorit cu Florin Marius Volschi şi a luat numele soţului. Facem această precizare deoarece în documentele pe care le prezentăm apar ambele nume).
Potrivit declaraţiei sale de avere, Clitemnestra Gâdea este unul dintre cei mai bogaţi politicieni din România. Clitemnestra Gâdea şi soţul ei deţin 5 terenuri intravilane, 2 vile, 4 apartamente, 2 autoturisme de lux, bijuterii şi părţi sociale la 8 societăţi comerciale.
Sursa averii Clitemnestrei Gâdea şi a soţului ei este grupul de firme NIRO. Clitemnestra Gâdea este asociată cu Dumitru Nicolae, zis Niro, în mai multe firme ale acestuia (SC NIRO ’95 SA, Grand Hotel du Boulevard SA şi Central Residential Park SA). De asemenea, Clitemnestra Gâdea este membru în Consiliul de Administraţie al NIRO ’95 SA, unic administrator al Central Residential Park şi director al departamentului juridic al SC Dragonul Roşu SA. Soţul Clitemnestrei Gâdea, Florin Marius Volschi, este directorul general al SC Grand Hotel du Boulevard, hotelul cumpărat de Dumitru Nicolae de la Corneliu Iacubov în decembrie 2004.
În urma alegerilor locale din 2004, Clitemnestra Gâdea, unul dintre oamenii de încredere ai lui Dumitru Nicolae, a ajuns consilier local PSD la Primăria Sectorului 2. În 30 noiembrie 2004, prin Hotărîrea nr. 23 a Consiliului Local al Sectorului 2, Clitemnestra Gâdea a fost aleasă preşedinte de şedinţă a Consiliului pe o perioadă de trei luni. În calitate de preşedinte, Clitemnestra Gâdea a condus şedinţele consiliului local şi a semnat hotărîrile adoptate.
În 26 ianuarie 2005, Consiliul Local al Sectorului 2 prezidat de Clitemnestra Gâdea a adoptat Hotărîrea numărul 7 prin care a aprobat Planurile Urbanistice de Detaliu (PUD) pentru o serie de terenuri din acest sector. Hotărîrea de Consiliu şi fiecare din cele 4 anexe ale acesteia au fost semnate, în calitate de preşedinte de şedinţă, de Clitemnestra Gâdea. La poziţia 18 a anexei 1 a acestei Hotărîri este aprobat PUD-ul pentru construirea unui „ansamblu rezidenţial” pe o suprafaţă de 28.009,18 mp situat pe strada Dinu Vintilă nr. 6. Pe această suprafaţă de teren se construieşte un cartier de locuinţe de lux de către Central Residential Park SA, firmă din grupul NIRO. La firma Central Residential Park, asociat şi unic administrator este Clitemnestra Gâdea, cea care semnează Hotărîrea de Consiliu şi fiecare dintre anexele acesteia. Practic, consilierul PSD Clitemnestra Gâdea, reprezentanta grupului NIRO în Consilul Local al Sectorului 2, şi-a aprobat construirea unui cartier de blocuri.
Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) stabileşte condiţiile pe care trebuie să le respecte construcţiile într-o anumită zonă. Între altele, este vorba de înălţimea maximă, procentul de teren ocupat de construcţie, relaţiile cu celelalte construcţii din zonă ş.a.m.d.
Pe baza Hotărîrii Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2 semnată de Clitemnestra Gâdea, SC Central Residential Park SA a primit Autorizaţia de Construire şi Autorizaţia de Organizare de Şantier nr. 473/19V din 12.05.2005. Autorizaţia de construire a fost acordată de Neculai Onţanu, primar PSD al Sectorului 2 şi preşedinte executiv al PSD Bucureşti.
Relaţia dintre primarul Neculai Onţanu şi Niro este una foarte strînsă, grupul de firme condus de Dumitru Nicolae fiind unul dintre principalii sponsori ai Primăriei Sectorului 2. Clitemnestra Gâdea este reprezentantul grupului NIRO la manifestările organizate de Neculai Onţanu şi finanţate de acest grup de firme. Descrierea unei astfel de manifestări pe site-ul Primăriei Sectorului 2 poate fi găsită aici (sursa originală aici); o fotografie cu Clitemnestra Gâdea – prima din dreapta – şi Neculai Onţanu poate fi văzută aici (sursa originală aici).
Prin urmare, este evident că primarul Onţanu ştia de conflictul de interese în care se află Clitemnestra Gâdea, colega sa din Consilul Local. De altfel, Neculai Onţanu a prezidat chiar festivitatea de lansare a proiectului Central Residential Park. Descrierea festivităţii pe site-ul Primăriei Sectorului 2 la adresa poate fi văzută aici.
Potrivit articolului 77 al Legii 161/2003 (Legea Anticorupţie) „conflictele de interese pentru (…) consilierii locali sînt prevăzute în art. 47 din Legea Administraţiei Locale nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare”. Potrivit articolului 47, alineatul 1 din Legea nr. 215/2001 modificată şi completată, „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărîrilor consilierul care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude pînă la gradul al 4-lea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului local”. Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, „hotărîrile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. 1 sînt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată”.
În calitate de asociat şi administrator unic al SC Central Residential Park SA, Clitemnestra Gâdea avea un evident interes personal în adoptarea Hotărîrii Consiliului Local prin care a fost aprobat PUD-ul pentru construirea cartierului de blocuri de către firma pe care o conduce. Semnînd această Hotărîre, Clitemnestra Gâdea a încălcat Legea Anticorupţie şi Legea Administraţiei Publice Locale. În consecinţă Hotărîrea nr. 7 din 26.01.2005 a Consiliului Local al Sectorului 2 este nulă de drept.
Pentru a putea începe construirea cartierul de blocuri, NIRO a beneficiat de colaborarea PSD. Consilierul PSD Clitemnestra Gâdea a semnat Hotărîrea de Consiliu local pentru aprobarea PUD-ului, iar primarul PSD Neculai Onţanu a dat aprobarea de construire.
Pentru a putea construi un cartier în imediata apropiere a IGP, grupul NIRO a avut nevoie şi de sprijinul fostului ministru de Interne, democratul Vasile Blaga.
Strada Dinu Vintilă pe care se construieşte cartierul NIRO este perpendiculară pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Cartierul are ieşire atît pe Ştefan cel Mare, la nr. 13A cît şi pe Dinu Vintilă, la nr. 6. Blocurile construite de NIRO sînt lipite de clădiri aparţinînd Ministerul Administraţiei şi Internelor. Pe Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 13, colţ cu Dinu Vintilă, se află sediul Inspectoratului General al Poliţiei, iar pe strada Dinu Vintilă la nr. 6-6A se află imobile aparţinînd tot IGP. Practic, Niro a reuşit performanţa de a construi un cartier de blocuri în curtea Poliţiei.
Între blocurile construite de Central Residential Park şi clădirile Ministerului Administraţiei şi Internelor au rămas, în unele cazuri, distanţe de numai cîţiva metri. Două fotografii care arată distanţa dintre blocurile lui Niro şi clădirile IGP pot fi văzute aici şi aici.
Existau însă clădiri ale IGP care încurcau planurile grupului Niro. La cîteva luni de la începerea şantierului, fostul ministru de Interne Vasile Blaga a iniţiat două Hotărîri de Guvern prin care mai multe clădiri ale Inspectoratului General al Poliţiei aflate în calea cartierului construit de Niro au fost casate. Prin Hotărîrea de Guvern nr. 1198 din 5 octombrie 2005, o clădire de birouri de 796 mp, un depozit şi un garaj auto de 241 mp au fost trecute din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi a casării. Clădirile se aflau pe Şoseaua Ştefan cel Mare la nr. 13, adică în incinta Inspectoratului General al Poliţiei şi în imediata apropriere a cartierului lui Niro. Prin Hotărîrea de Guvern nr. 477 din 12 aprilie 2006, a fost casată o altă clădire a Inspectoratului General al Poliţiei. Această clădire, cu o suprafaţă de 2.549 mp, se află pe strada Dinu Vintilă nr. 6, adică exact la adresa la care se construiesc blocurile lui Niro.
Prin aceste Hotărîri de Guvern date cu dedicaţie, ministrul de interne Vasile Blaga a decis dezafectarea şi demolarea unor clădiri ale IGP care împiedicau dezvoltarea ansamblului imobiliar al grupului NIRO.
Pentru reuşita afacerii imobiliare Central Residential Park, aparţinînd grupului NIRO, şi-au dat mîna reprezentanţii PSD din administraţia publică locală cu reprezentanţii PD din administraţia publică centrală.
Într-un interviu acordat în urmă cu cîteva zile, preşedintele Traian Băsescu declara: “Sînt două căi pe care poate merge România. Fie acceptă un capitalism sub control oligarhic, opus democraţiei, care determină concentrarea resursei financiare în jurul celor cu foarte mulţi bani, şi nu în favoarea tuturor cetăţenilor. Fie facem o economie de piaţă cu reguli corecte şi transparente, care necesită decuplarea oligarhilor apăruţi în tranziţie de influenţa abuzivă asupra deciziilor politice. Să îşi vadă de treaba lor, de afaceri. Este clar că opţiunea mea este una pentru o societate în care oligarhii nu dictează decizia politică, alcătuirea guvernelor sau legile de care au ei nevoie. În democraţie, viaţă politică are ca scop binele comun, nu bunăstarea cîtorva grupuri super-privilegiate”.
Nicolae Dumitru, zis Niro, este unul dintre „oamenii cu foarte mulţi bani” „generaţi de tranziţie”. Nicolae Dumitru este finul şi protejatul familiei lui Nuţu Cămătaru. Firmele lui Nicolae Dumitru sînt conduse de foşti securişiti, miliţieni şi şefi de servicii secrete. Nicolae Dumitru s-a asociat cu un alt îmbogăţit al tranziţiei, Dorin Cocoş şi cu un politician cu influenţă, secretarul executiv al PD, Elena Udrea. Nicolae Dumitru controlează decizia politică din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 prin Clitemnestra Gâdea, consilier local PSD, parteneră de afaceri a lui Niro şi angajată a acestuia. Nicolae Dumitru îşi dezvoltă afacerile imobiliare cu sprijinul consistent al primarului PSD Neculai Onţanu şi al ministrului PD Vasile Blaga.
Susţinînd afacerile lui Niro, reprezentanţii PSD şi PD din administraţia locală şi centrală au optat deja pentru una dintre formele de capitalism descrisă de preşedintele Băsescu, un capitalism în care oligarhii „dictează decizia politică (…) sau legile de care au ei nevoie”. Urmînd logica lui Traian Băsescu înseamnă că Clitemnestra Gâdea, Neculai Onţanu şi Vasile Blaga susţin „bunăstarea unui grup super-privilegiat”, grupul NIRO, în detrimentul „binelui comun”.
Grupul de Investigaţii Politice solicită prefectului municipiului Bucureşti ca, în baza Legii 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, să ceară instanţei de contencios administrativ constatarea nulităţii Hotărîrii Consiliului Local al Sectorului 2 prin care a fost aprobat PUD-ul pentru construirea cartierului de blocuri a lui Niro.
Grupul de Investigaţii Politice cere public Departamentului Naţional Anticorupţie să se autosesizese în cazul afacerii Central Residential Park. Clitemnestra Gâdea, Neculai Onţanu şi Vasile Blaga trebuie să răspundă pentru faptul că au subordonat instituţiile statului interesului privat al lui Niro.
Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice
Documentele care au stat la baza acestei investigaţii:
1. Declaraţia de avere a Clitemnestrei (Volschi) Gâdea
2. Hotărîrea nr. 23 a Consiliului Local al Sectorului 2
3. Hotărîrea numărul 7 a Consiliului Local al Sectorului 2
4. Datele de la Registrul Comerţului referitoare la Central Residential Park
5. Fotografii cu clădiri aparţinînd Ministerul Administraţiei şi Internelor aici şi aici. Fotografii cu blocurile construite de Niro în vecinătatea clădirilor IGP aici şi aici.
6. Hotărîrea de Guvern nr. 1198 din 5 octombrie 2005
7. Hotărîrea de Guvern nr. 477 din 12 aprilie 2006