Vasile Turcu este membru în aşa-numitul Club 75 al sponsorilor PSD, alături de oameni ca Aurel Tarău, Gheorghe Bosînceanu, Aristide Roibu, Corneliu Iacubov, Sergiu Sechelariu, Dinel Staicu, Şerban Mihăilescu, Octav Cozmîncă sau Ristea Priboi. Vasile Turcu este unul dintre afaceriştii cei mai apropiaţi de Ion Iliescu. Vasile Turcu face parte din delegaţia oficială a lui Ion Iliescu în vizitele pe care acesta le face în străinătate. De altfel, recompensîndu-l pentru statutul de sponsor fruntaş al PSD, Ion Iliescu l-a decorat în 7 februarie 2004 pe Vasile Turcu cu Ordinul Meritul cultural în grad de ofiţer.
Dar Vasile Turcu a fost recompensat de PSD în primul rînd material pentru ajutorul dat în campania electorală din 2000.
Vasile Turcu este patronul firmei Romconstruct, una dintre beneficiarele contractelor de achiziţii publice făcute cu instituţii ale statului din 2001 încoace. Doar pentru lucrările de renovare a Muzeului Naţional de Istorie a României, firma lui Vasile Turcu a încasat în 2002 peste 91 de miliarde de lei (aproximativ 3 milioane de euro).