Luni, 30 octombrie 2006, presedintele Traian Basescu a spus in cadrul emisiunii Stirea zilei ca declaratiile mai vechi ale lui Varujan Vosganian legate de infiintarea de ghetouri pentru romi au contat in respingerea candidaturii sale la Comisia Europeana. “Am avut in vedere, insa, si istoria lui Vosganian. Avem declaratia cu ghetourile pentru romi facuta pe cind era in UFD. Acest lucru nu numai ca il facea incompatibil, dar, chiar daca ar fi existat bunavointa presedintelui Barroso, Parlamentul l-ar fi spulberat” a declarat presedintele Traian Basescu.

Criticile presedintelui Traian Basescu la adresa parerilor lui Varujan Vosganian sint surprinzatoare. In urma cu trei ani, in calitate de primar al Capitalei, acelasi Traian Basescu propunea ca romii sa fie izolati in ghetouri la marginea oraselor.

In 18 mai 2003, Traian Basescu declara ca “romii sînt nascuti nomazi şi nu ai ce sa le faci”. Primarul Basescu spunea ca “cea mai buna solutie” ar fi scoaterea romilor din orase si renuntarea la ideea de a-i baga pe romi in blocuri cu orice pret, “pentru ca isi aduce calul in casa si s-a terminat cu orice incercare de civilizare”. Primarul Basescu propunea ca romilor “sa li se asigure la periferia oraselor locuri unde sa se adune, dotate cu lumina, apa, intr-un cuvint apanajele civilizatiei. Altfel spus, sa se amenajeze campinguri unde sa poata poposi cit au nevoie, fara a intra in oras”.

Potrivit Noului dictionar explicativ al limbii romane, cuvintul “ghetou” inseamna “cartier al unui oras unde erau silite (din motive rasiale, religioase etc.) sa traiasca anumite grupuri din populatia unei tari”.

Inainte de a da lectii de civilizatie europeana, presedintele Traian Basescu ar trebui sa isi ceara public scuze pentru proiectele naziste pe care le propunea in calitate de primar general al Capitalei.

 

Mugur Ciuvică, preşedintele GIP