În ianuarie 2016, Camelia Bogdan a creat un complet fantomă prin păstrarea cu intenție a unui dosar în care înlocuise un judecător pentru un singur termen. Ulterior, a pronunțat în acest dosar o sentință ilegală, dispunând măsuri de confiscare extinsă și confiscare specială împotriva unor persoane față de care nu se efectuase niciun act de urmărire penală.
Pe 5 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anularea hotărârii pronunțate de judecătoarea Bogdan, constatând că aceasta a încălcat flagrant dispozițiile privind repartizarea aleatorie a dosarelor.
Prin urmare, instanța disciplinară care judecă acum recursul Cameliei Bogdan împotriva deciziei CSM de a o exclude din magistratură este ținută de autoritatea de lucru judecat. Motivele reținute în decizia secției de judecători a CSM au fost deja constatate definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți.
În plus, Camelia Bogdan nu este la prima abatere.
În 13 decembrie 2017, Înalta Curte a sancționat-o cu mutarea disciplinară pentru o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Printr-o sentință rămasă definitivă, Înalta Curte a constatat că judecătoarea Bogdan este vinovată de incompatibilitate pentru că a subminat independența justiției subordonându-se, contra unei remunerații, unei firme private, deteriorând încrederea și respectul față de funcția de magistrat.
Înalta Curte a decis azi definitiv că Traian Băsescu a fost turnător al Securității. Au trecut mai bine de 18 ani de când Mugur Ciuvică prezenta într-o conferință de presă primul document referitor la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea.
15 februarie 2004
Traian Băsescu a fost turnător la Securitate. Traian Băsescu, liderul unei alianţe numite Dreptate şi Adevăr, a trăit, timp de 14 ani, din decembrie 1989 pînă acum, într-o continuă minciună.
Documentul pe care vi-l prezentăm este intitulat: Registrul cu persoanele din rîndul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate
Înainte de Revoluţie, în seiful fiecărui prim-secretar PCR din fiecare judeţ, se afla un astfel de registru. Documentul pe care vi-l prezentăm astăzi conţine lista colaboratorilor Securităţii membri de partid din judeţul Constanţa.
Pe această listă, la poziţia 19 de la litera B, îl găsim pe Băsescu Traian, născut la 4.11.1951, în comuna Basarabi, judeţul Constanţa, care lucra ca ofiţer II la întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Constanţa. Celelalte rubrici ale tabelului ne arată în ce calitate era folosit Traian Băsescu de Securitate, cînd a fost racolat şi cine era securistul căruia îi raporta. Actualul lider al PD a fost racolat de locotenentul major de Securitate Avramidis, la data de 9.09.1978, şi era folosit ca sursă în Portul Constanţa.
Acest document dovedeşte faptul că, în 1978, în plină dictatură, într-o perioadă în care românii erau terorizaţi de Ceauşescu şi de Securitate, Traian Băsescu a ales să devină turnător al Securităţii.
Registrul pe care vi-l prezentăm are o rubrică numită în ce calitate este folosit. Există 3 astfel de calităţi: rezident, adică un colaborator cu mare experienţă, de obicei un fost securist, gazdă, adică persoana care îşi punea casa la dispoziţie pentru ca securistul să se întîlnească cu informatorii şi sursă, adică turnătorul simplu.
Traian Băsescu era folosit de Securitate ca sursă. Aceasta înseamnă că Traian Băsescu era un informator ordinar, unul care îşi turna colegii şi prietenii la Securitate primind pentru aceasta o sumă de bani, dar şi sprijin pentru a fi promovat profesional.
Deşi este un lucru ştiut, ţin să subliniez aici că vina informatorilor Securităţii nu stă numai în simplul fapt că au colaborat cu un sistem represiv. Turnătorul nu dădea informaţii despre vreme sau, în cazul lui Traian Băsescu, despre cîte nave sînt în portul Constanţa. Turnătorul dădea informaţii despre persoane, despre oamenii care făceau sau spuneau lucruri care nu erau pe plac regimului. Informaţiile unor turnători ca Traian Băsescu, ajunse pe mîna Securităţii au distrus vieţi, cariere şi au trimis oameni în puşcăriile comuniste.
Activitatea lui Traian Băsescu în slujba sistemului represiv a fost pe deplin răsplătită. În 1981, la 3 ani după ce a devenit informator, Traian Băsescu ajungea comandant de navă. Serviciile pe care le-a făcut Securităţii l-au recomandat şi ca persoană de încredere pentru funcţia de şef al agenţiei NAVROM din Anvers în 1987, într-o perioadă în care românilor obişnuiţi le era complet interzis Occidentul.
Cum a devenit turnător Traian Băsescu
Procedura racolării turnătorilor era următoarea: Ofiţerul de Securitate îşi anunţa şeful ierarhic că doreşte să racoleze un nou informator. După ce primea aprobarea şefului, securistul, în cazul nostru locotenentul major Avramidis, îl contacta pe viitorul informator, în cazul nostru Traian Băsescu. Dacă persoana contactată era de acord să devină informator, aşa cum a făcut Traian Băsescu, ofiţerul îşi informa şeful. Pentru informatorii care nu erau membri de partid, procedura se încheia aici. Pentru membrii PCR care erau racolaţi de Securitate, exista o ultimă etapă suplimentară, şi anume obligativitatea unei aprobări din partea prim-secretarului judeţului. Pentru a-şi începe, în septembrie 1978, cariera de turnător, Traian Băsescu a obţinut aşadar acordul prim-secretarului de partid din Judeţul Constanţa de la acea dată.
Trebuie subliniat în acest loc faptul că această procedură complicată se datora poziţiei privilegiate pe care membrii de partid o aveau faţă de Securitate. Calitatea de membru de partid îţi dădea posibilitatea de a refuza să devii turnător. Există persoane care au semnat angajamente cu Securitatea după ani de carceră, de tortură şi de şantaj. Nu este cazul lui Traian Băsescu şi al celorlalţi de teapa lui, care, deşi aveau posibilitatea să refuze, au intrat de bună voie în slujba Securităţii.
Traian Băsescu a trăit 14 ani în minciună
Traian Băsescu a afirmat, în repetate rînduri, că nu a fost turnător. În 9 iunie 2001, liderul PD declara că “nu am fost niciodată informator al Securităţii”.
Traian Băsescu a pozat tot timpul în adversar al securiştilor. În urmă cu o săptămînă, la lansarea candidaturii lui Theodor Stolojan la preşedinţie, liderul PD afirma cu nonşalanţă că “exact structurile din linia a doua a PCR, din structurile Securităţii, cei care dirijau afacerile din comerţul exterior, au realizat deja o reclădire a vechiului sistem.”
Pe ce s-au bazat minciunile lui Traian Băsescu
Traian Băsescu s-a bazat pe faptul că documentele referitoare la colaborarea sa cu Securitatea au fost distruse. Aşa cum se ştie, din dorinţa de a subordona Securitatea Partidului Comunist, Nicolae Ceauşescu a decis ca dosarele de informatori ale membrilor PCR să fie distruse. Traian Băsescu a trăit cu convingerea că nimeni şi nimic nu ar putea demonstra faptul că Revoluţia din 1989 l-a prins ca informator cu o vechime de 11 ani al Securităţii.
Dar, după ce toate condiţiile racolării unui membru de partid erau îndeplinite, numele noului informator al Securităţii era trecut în Registrul cu persoanele din rîndul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate. Registrul era păstrat în original de prim-secretarul PCR din judeţul respectiv, şi în fotocopie de şeful Securităţii. Este posibil ca dosarul informatorului Traian Băsescu să fi fost distrus. Iată însă că, după 14 ani trăiţi în minciună, colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea este dovedită de acest Registru, în care numele său a fost trecut alături de ceilalţi membri de partid din Constanţa racolaţi de Securitate.
Cererea notarului Jean Andrei de a interveni în procesul prin care Camelia Bogdan contestă excluderea sa din magistratură e justificată. GIP publică un document care arată că Bogdan făcea demersuri pentru anchetarea lui Jean Andrei cu câteva luni înainte ca judecătoarea să preia abuziv un dosar și să confiște ilegal bunurile familiei Andrei.
Camelia Bogdan a fost exclusă pentru a doua oară din magistratură pentru că, în 2016, a falsificat sistemul Ecris (prin care sunt repartizate dosarele), a creat un complet fantomă și a pronunțat o sentință ilegală. Victime au fost notarul Jean Andrei și familia acestuia, cărora li s-au confiscat bunurile deși nu aveau calitate în dosar. În iulie 2017, Înalta Curte a desființat sentința Cameliei Bogdan.
GIP publică un document care arată că, în noiembrie 2015, cu doar două luni înainte de a constitui completul fantomă, Camelia Bogdan făcea, într-un alt dosar, demersuri pentru anchetarea lui Jean Andrei. Documentul este o adresă pe care judecătoarea Camelia Bogdan a făcut-o către Tribunalul București în dosarul ICA. În adresă, judecătoarea Bogdan cere explicit să se facă „cuvenitele verificări privind autentificarea contractelor de superficie care au facilitate privatizarea fostului Institut de Chimie Alimentară de către notarul Jean Aurel Andrei, la sediul Grivco”.
În ianuarie 2016, Camelia Bogdan avea să preia abuziv un alt dosar și să se folosească de acesta pentru a confisca averea familiei Andrei.
Adresa Cameliei Bogdan din noiembrie 2015 poate fi citită aici.