Luni, 28 martie, Înalta Curte judecă recursul Cameliei Bogdan împotriva deciziei CSM de a o exclude, pentru a doua oară, din magistratură.

În 2 aprilie 2018, Secția de judecători a CSM a constatat că judecătoarea Bogdan a „săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv „nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”. Ca urmare, judecătorii din CSM au decis  în unanimitate că „se justifică aplicarea față de pârâta judecător Camelia Bogdan a celei mai grave sancțiuni și anume excluderea din magistratură.”

În ianuarie 2016, Camelia Bogdan a creat un complet fantomă prin păstrarea cu intenție a unui dosar în care înlocuise un judecător pentru un singur termen. Ulterior, a pronunțat în acest dosar o sentință ilegală, dispunând măsuri de confiscare extinsă și confiscare specială împotriva unor persoane față de care nu se efectuase niciun act de urmărire penală.

Pe 5 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anularea hotărârii pronunțate de judecătoarea Bogdan, constatând că aceasta a încălcat flagrant dispozițiile privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Prin urmare, instanța disciplinară care judecă acum recursul Cameliei Bogdan împotriva deciziei CSM de a o exclude din magistratură este ținută de autoritatea de lucru judecat. Motivele reținute în decizia secției de judecători a CSM au fost deja constatate definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți.

În plus, Camelia Bogdan nu este la prima abatere.

În 13 decembrie 2017, Înalta Curte a sancționat-o cu mutarea disciplinară pentru o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Printr-o sentință rămasă definitivă, Înalta Curte a constatat că judecătoarea Bogdan este vinovată de incompatibilitate pentru că a subminat independența justiției subordonându-se, contra unei remunerații, unei firme private, deteriorând încrederea și respectul față de funcția de magistrat.

Documente:

Mugur Ciuvică