Afacerile cu petrol – mijloc de îmbogăţire a clientelei PSD

Experienta dobandita in contrabanda cu petrol dinainte de 1997 a facut ca, dupa 2000, oamenii PSD sa transforme industria petroliera intr-una dintre principalele lor surse de venit.

Afacerile cu petrol s-au dovedit a fi un mijloc foarte eficient de imbogatire a clientelei PSD. Amanarile repetate si scandalurile legate de privatizarea Petrom sau ingineriile financiare de la RAFO Onesti sunt doar doua exemple in acest sens. Experienta dobandita in contrabanda cu petrol dinainte de 1997 a facut ca, dupa 2000, oamenii PSD sa transforme industria petroliera intr-una dintre principalele lor surse de venit.

Afacerile cu petrol s-au dovedit a fi un mijloc foarte eficient de imbogatire a clientelei PSD. Amanarile repetate si scandalurile legate de privatizarea Petrom sau ingineriile financiare de la RAFO Onesti sunt doar doua exemple in acest sens.

Oil Terminal Constanta, unitate care, potrivit Hotararii de Guvern numarul 738 din 3 iulie 2003, functioneaza sub autoritatea Ministerului Economiei si Comertului condus de Dan Ioan Popescu, a intrat, la randul sau, in sistemul de imbogatire din bani publici practicat de PSD. In urma cu cateva saptamani, in functia de director economic al Oil Terminal a fost numit fiul lui Aurel Daraban, deputat PSD de Constanta.

OIL TERMINAL S.A. s-a infiintat ca societate comerciala pe actiuni prin Hotararea de Guvern nr. 1200/12.11.1990. Principalele activitati ale Oil Terminal sunt prestari de servicii privind primirea, depozitarea, conditionarea si expedierea titeiului, a pacurii si a altor materii prime lichide pentru import, export si tranzit.

La Oil Terminal ajunge titeiul importat de firmele din Romania prin portul Constanta. Costurile tinerii vapoarelor in rada pana cand sunt platite taxele sunt foarte mari. De aceea, titeiul este descarcat la Oil Terminal, iar Oil Terminal este obligata sa nu il dea importatorului decat daca acesta face dovada platii taxelor. Capacitatea de stocare a Oil Terminal fiind limitata la cel mult 6 vapoare, perioada de stocare nu poate depasi 90 de zile. Daca taxele nu sunt platite, la expirarea termenului de stocare, titeiul este considerat abandonat si intra in proprietatea statului.

Pana in anul 2001, aceste reguli erau respectate. Importatorul se prezenta la Oil Terminal cu banii pentru taxe sau cu un bilet la ordin care demonstra ca va plati. Venirea la putere a PSD a dus la transformarea Oil Terminal intr-o sursa de venit pentru oamenii partidului. Clientii PSD importa titei, acesta este descarcat la Oil Terminal, dupa care, fara sa fie platita vreo taxa catre stat, este preluat de importator. Statul roman este astfel pagubit cu milioane de dolari.

Pagubiti sunt si micii actionari ai Oil Terminal. In timp ce oamenii partidului de guvernamant obtin castiguri fabuloase de pe urma ilegalitatilor care se fac la Oil Terminal, un cetatean care detine 875 de actiuni la aceasta societate a primit, in 2002, dividende ridicole, de numai 35.500 de lei.

Corneliu Iacubov, unul dintre principalii finantatori ai actualului partid de guvernamant, a adus in tara 59.350 de tone de titei, prin contrabanda, fara sa plateasca taxele in valoare de 2,7 milioane de dolari. Trebuie subliniat ca vorbim despre o cantitate uriasa de titei. 59.350 de tone incap intr-un vapor care are 240 de metri lungime, 40-50 de metri latime si o adancime de 15 metri. Pentru a transporta insa pe calea ferata o asemenea cantitate, tinand cont ca intr-un vagon incap in medie 30 de tone, ar fi nevoie de 2.000 de vagoane. Un tren de marfa are maxim 40 de vagoane. Asadar, pentru a transporta pe calea ferata cele 59.350 de tone aduse prin contrabanda de Corneliu Iacubov, ar fi fost nevoie de 50 de trenuri.

Transportul de titei, in valoare de 13,72 milioane de dolari, a ajuns in tara cu vaporul General Talayev in februarie 2003. Titeiul a fost depozitat la Oil Terminal, urmand ca, dupa plata taxelor (TVA, comision vamal) sa ajunga la destinatar, respectiv la RAFO Onesti. RAFO nu a platit niciodata aceste taxe si, ca urmare, cele 59.350 de tone de titei ar fi trebuit sa intre in proprietatea statului. Numai ca, la terminarea perioadei de stocare, nici un litru de titei din acest transport nu mai era de gasit la Oil Terminal. Intreaga cantitate ajunsese intre timp la RAFO Onesti, fara ca firma lui Corneliu Iacubov sa plateasca vreo taxa.

Este un caz tipic de contrabanda, in care unul dintre stalpii financiari ai PSD a pagubit statul cu aproape 3 milioane de dolari.

Cu o avere estimata la 20-30 de milioane de dolari, Corneliu Iacubov ocupa locul 67 in topul celor mai bogati romani. Cum a ajuns Iacubov sa stranga o asemenea avere stie toata lumea.

Numit in 1992 presedinte al Fondului Proprietatii Private, baronul din Bacau a fost implicat in marile scandaluri financiare de pana in 1996, inclusiv in devalizarile Bancorex si Bancoop. De frica raspunderii penale, Iacubov a plecat din tara in 1997, dupa venirea la putere a CDR. La fel ca alti clienti politici penali ai PSD, Iacubov a revenit in Romania dupa alegerile din 2000, contributia la partid scutindu-l de orice probleme cu justitia.

Odata instalata guvernarea Nastase, afacerile lui Corneliu Iacubov au devenit din nou infloritoare. In 2001, Iacubov a cumparat RAFO Onesti. Aceasta decizie a starnit nedumerire in randul oamenilor de afaceri implicati din domeniul petrolului. Iacubov insusi sustinea sus si tare, in urma cu cateva zile, intr-o emisiune televizata, ca rafinariile sunt generatoare de pierderi. RAFO era si este o intreprindere falimentara, prin urmare era greu de inteles de ce unul dintre baronii PSD ar fi vrut sa o cumpere. Explicatia este insa foarte simpla. Corneliu Iacubov a plasat RAFO in centrul ingineriilor sale financiare.

Mai intai, Iacubov a cumparat RAFO SA prin negociere directa cu APAPS-ul condus de Ovidiu Musetescu. Pretul actiunilor vandute de APAPS este foarte mic, tinand seama de faptul ca Guvernul Nastase acordase, in prealabil, o garantie guvernamentala catre RAFO, pentru un credit de 70 milioane de dolari. Desi cumparatorul se obliga sa faca investitii de 80 de milioane de dolari pentru retehnologizarea rafinariei, in RAFO nu se mai investeste nimic. Dimpotriva, firma lui Iacubov ia titei de la o firma de stat, Petrom, fara sa-l plateasca si acumuleaza datorii uriase la bugetul de stat. In loc sa fie folositi pentru plata furnizorilor si a taxelor si pentru retehnologizarea rafinariei, banii obtinuti de RAFO ajung, prin intermediul firmelor lui Iacubov, in strainatate. Ce face in aceste conditii guvernul Nastase? Il iarta, la sfarsitul lui 2001, pe Corneliu Iacubov de datorii catre bugetul de stat in valoare de 500 de milioane de dolari.

In 2002 si 2003, mecanismul se reia. RAFO acumuleaza datorii imense (in jur de 300 de milioane de dolari datorii la bugetul de stat), Iacubov face contrabanda cu titeiul folosit ca materie prima, iar banii obtinuti din vanzarea produselor rafinariei dispar fara urma. La RAFO Onesti lucreaza insa 3.000 de angajati, iar scoaterea lor in somaj in urma falimentarii rafinariei de catre un baron al partidului de guvernamant ar insemna pierderea unui numar important de voturi. Acesta este motivul pentru care acum, in apropierea alegerilor, Corneliu Iacubov s-a decis sa vanda RAFO. Cumparatorul, o extrem de obscura firma din Marea Britanie, cu actionari necunoscuti, si nu PSD sau Corneliu Iacubov, va fi cel vinovat pentru disponibilizarea celor 3.000 de angajati de la RAFO.

Ingineria RAFO nu este o inventie a PSD. Evazionistii din Romania practica de mai multa vreme cu succes vanzarea firmelor care au acumulat datorii uriase unor oameni de afaceri care dispar in strainatate. Ce sanse mai are statul roman sa recupereze cele 300 milioane de dolari pe care ii datoreaza RAFO, dupa ce Corneliu Iacubov s-a spalat pe maini vanzand rafinaria unei firme din Marea Britanie? Cui sa ceara socoteala cei 3.000 de angajati si familiile lor lasati pe drumuri de afacerile murdare ale PSD?

Mugur Ciuvică