În procesul pe care l-a intentat Grupului de Investigații Politice la Curtea de Apel Cluj (pe care, de altfel, Camelia Bogdan l-a și pierdut), judecătoarea suspendată a depus copii după două emailuri din care reiese că pe 2 septembrie 2020, a solicitat să i se acorde pașaport de serviciu, în condițiile pandemiei COVID-19, pentru a scăpa de rigorile carantinei impuse oricărei alte persoane ce ar fi călătorit din SUA la Luxemburg. Camelia Bogdan a afirmat că deplasarea îi era necesară pentru susținerea unor pledoarii în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). (În realitate, acestea s-au anulat, urmând ca părțile să prezinte observații scrise).
Camelia Bogdan și-a motivat solicitarea de obținere a pașaportului de serviciu prin faptul că judecătorii Dragoș Călin și Alinel Bodnar, co-președinte și respectiv secretar general al Asociației Forumul Judecătorilor, desemnați să reprezinte Asociația în vederea susținerii pledoariilor la Luxemburg în fața CJUE, primiseră pașaport de serviciu.
Ulterior, printr-un e-mailul din data de 3 septembrie 2020, Camelia Bogdan a adresat „respectuoasa rugăminte” Consiliului Director al Asociației Forumul Judecătorilor din Romania să înainteze cererea de eliberare a pașaportului de serviciu, având în vedere calitatea sa de membru al Asociației.
Potrivit legii, Camelia Bogdan nu ar fi avut dreptul să primească pașaport de serviciu, decât dacă ar fi călătorit în misiune oficială în calitate de magistrat sau în calitate de președinte sau vicepreședinte al unei organizații sau asociații profesionale. Or, Camelia Bogdan nu se afla în niciuna dintre aceste situații, necălătorind nici într-o misiune oficială în calitate de magistrat și nefiind decât simplu membru al Asociației Forumul Judecătorilor. Scopul călătoriei pentru care Camelia Bogdan a solicitat pașaport de serviciu era susținerea cauzei ei personale în fața CJUE.
Documente:
Mugur Ciuvică