Grupul de Investigaţii Politice publică un document care demonstrează că, în 2001, Traian Băsescu se folosea de serviciul secret al Ministerului Apărării Naţionale pentru întărirea relaţiilor externe ale Partidului Democrat. Documentul este o informare făcută de Sergiu Medar, la acea vreme şeful Direcţiei Informaţii şi Reprezentare Militară, către ministrul Apărării, Ioan Mircea Paşcu. Informarea se referă la o întîlnire pe care generalul Medar a avut-o cu Traian Băsescu.
După doar cîteva zile de mandat, în 1 ianuarie 2005, noul preşedinte al României, Traian Băsescu, a semnat un decret pentru înaintarea lui Sergiu Gheorghe Medar la gradul de general-locotenent cu trei stele. A fost primul decret de avansare semnat de Traian Băsescu. În februarie 2005, Traian Băsescu a declarat că l-a înaintat în grad pe Medar pentru că “altfel acesta ar fi trebuit să iasă la pensie”. În 25 noiembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu l-a numit pe generalul Sergiu Medar consilier prezidenţial pentru apărare şi securitate naţională şi şef al celebrei Comunităţi de Informaţii.
În 6 iunie 2001, la doar două săptămîni după ce devenise preşedinte al PD, Traian Băsescu s-a întîlnit cu generalul Sergiu Medar. Întîlnirea, intermediată de Sorin Frunzăverde, a avut ca temă relaţiile externe ale Partidului Democrat. Iniţiată de liderii PD, întîlnirea s-a desfăşurat la restaurantul “Trei cocoşi” din Parcul Herăstrău, al cărui proprietar era Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea.