În data de 11 iulie 2014, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Grupul de Investigații Politice (GIP) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un Denunț împotriva Monicăi Macovei.
Denunţul se referea la săvârşirea infracţiunilor de:
– comunicare de informaţii false, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 404 din Noul Cod Penal;
– trădare prin subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 394 litera b din Noul Cod Penal.
Concret, plângerea se referă la acţiunile Monicăi Macovei, în calitate de europarlamentar, în legătură cu Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu în 2012.
– În 3 iulie 2012, Monica Macovei a susţinut: „Suntem în plină lovitură de stat. E timpul ca toţi românii să vadă adevărul şi să se opună, altfel dictatura şi tirania se instalează peste noi”.
– În 5 iulie 2012, europarlamentarul Monica Macovei a cerut explicit declanşarea împotriva României a procedurilor prevăzute de articolul 7 din Tratatul UE, respectiv suspendarea anumitor drepturi, inclusiv a dreptului de vot în Consiliul European: „Invoc posibilitatea aplicării articolului 7 din Tratat pentru că, practic, în România, în ultimele zile, statul de drept a fost suspendat”.
– În 12 septembrie 2012, Monica Macovei a susţinut în Parlamentul European că la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu au fost „1,5 milioane de voturi furate” şi că a fost „o fraudă între 5-10-15%”.
În urma plângerii formulată de FACIAS şi GIP, în data de 26 septembrie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne-a informat că Monica Macovei este cercetată de DIICOT. Potrivit răspunsului Parchetului General, cauza referitoare la Monica Macovei a fost înregistrată în evidenţa cauzelor penale sub numărul 434/P/2014. „Prin Ordonanţa nr. 434/P/2014 din data de 22 iulie 2014 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism deoarece faptele sesizate intră în competenţa de cercetare a acestei structuri”.
GIP publică: