O investiţie începută în anul 1988 de Nicolae Ceauşescu este preluată şi continuată astăzi de Guvernul Năstase. Printr-un decret nepublicat al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, anume decretul nr. 143/1988, se aprobau unele măsuri pentru începerea execuţiei lucrărilor la obiectivul de investiţii “lacul Văcăreşti”, Municipiul Bucureşti. În perioada respectivă, în subordinea directă a Consiliului de Stat se afla Consiliul de Miniştri, având drept unul dintre şefi al administraţiei guvernului pe tovarăşul Şerban Mihăilescu, care, după declaraţiile domniei sale, se ocupa cam cu ce s-a ocupat în calitate de secretar general al Guvernului Năstase. Adică cu pregătirea şi verificarea legalităţii  proiectelor de acte normative ale guvernului. În această calitate, tovarăşul Şerban Mihăilescu a avut probabil ştiinţă, fiind deci implicat în promovarea şi adoptarea unui act normativ abuziv care a lăsat fără proprietăţi sute de familii, norma respectivă neprevăzând despăgubiri, ci numai obligaţia Consiliului Naţional al Apelor şi a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti de “a face propuneri pentru reglementarea situaţiei juridice a terenurilor scoase din producţia agricolă precum şi a construcţiilor şi terenurilor aferente acestora”.

După anul 1990, ne-am fi aşteptat ca tovarăşul Şerban Mihăilescu, devenit domnul Şerban Mihăilescu, să fi încercat din toate puterile să spele păcatele foştilor săi tovarăşi de luptă, luptând pentru repunerea în drepturi a celor pe care guvernul comunist i-a vitregit. Stupoare, însă! Domnul Şerban Mihăilescu, secretar general al Guvernului Năstase, în calitate de socialist de data aceasta şi nu de comunist, sprijinindu-se pe normele date de fostul său şef, Nicolae Ceauşescu, declarându-se de astă dată într-o luptă aşa-zis democratică cu cei pe care decretul ceauşist i-a scos de pe proprietăţile lor în 1988, susţine, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia Contencios administrativ, prin documentul nr. 15B/CA/1321 din 20.11.2002, că decretul lui Ceauşescu a fost unul just şi legal şi, ca urmare, deduce dânsul, “se desprinde concluzia că acest document reprezintă un act juridic de expropriere” şi că “dreptul de proprietate publică a statului asupra terenurilor afectate de obiectivul de investiţii Lacul Văcăreşti nu a încetat niciodată” şi deci “nu a dispărut nici caracterul de utilitate publică”.

Sigur că domnul Şerban Mihăilescu s-a consultat cu tovarăşul Şerban Mihăilescu în ceea ce priveşte interpretarea decretului după standardele epocii de aur. După standardele anului 2002, însă, o normă nu se poate interpreta ca având caracter de act juridic de expropriere, în condiţiile în care această normă are caracter de excepţie faţă de regulile generale, pe de o parte, şi, pe de altă parte, nu prevede în mod expres despăgubirea expropriaţilor. Cu atât mai mult cu cât din declaraţiile victimelor rezultă că nici nu s-a pus problema despăgubirii la data respectivă.

În disperare de cauză, domnul Şerban Mihăilescu  invocă Hotărârea de Guvern nr. 556, emisă pe genunchi, într-o perioadă politică tulbure, de autorităţile care administrau România anului 1990. Este vorba despre un act administrativ ce excede legal, prin conţinutul său, atât regulile perioadei comuniste, cât şi, cu atât mai mult, normele post-decembriste.

Totuşi, ne-am pus întrebarea, de unde atâta interes din partea Guvernului Adrian Năstase în general, şi personal din partea domnului Şerban Mihăilescu cu privire la acest subiect. Studiind contractul de concesiune încheiat anul acesta la 23 ianuarie de ministrul Petru Lificiu, în calitate de concedent, şi de administratorul Tony Mickael, în calitate de concesionar (administrator al SC Royal Romanian Corporation SA), găsim o serie întreagă de lucruri interesante ce ne duc cu gândul la faptul că probabil porecla de Michi Şpagă a fostului secretar general a Guvernului României nu este deloc lipsită de semnificaţie.

Astfel, aflăm că, pentru o jumătate de secol, domnul Tony Mickael va putea beneficia, în condiţii echivalente cu ale unui proprietar nestingherit de vreun terţ, ba chiar cu ajutorul statului (în ipoteza unor acţiuni în justiţie), de nu mai puţin de 183 de hectare aparţinând, după părerea lui Şerban Mihăilescu, domeniului public al statului. Redevenţa este de 540.000 de dolari pe an, cu perioadă de graţie de trei ani. Un calcul simplu ne arată că un teren având, conform agenţiilor imobiliare din Bucureşti, un preţ mediu de 75 de dolari/mp va putea fi folosit fără nici o problemă, pe întreaga durată de 49 de ani, la o valoare de numai 13 dolari/mp. În condiţiile în care contractul prevede investiţii ce nu vor putea fi demontate şi mutate de pe amplasamentul respectiv, este foarte probabil că această concesiune va putea fi extinsă fără probleme pe 100 de ani, şi poate chiar mai mult, la o valoare a redevenţei absolut nesemnificativă.

Dar, pentru că domnul Şerban Mihăilescu invocă şi Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, nu excludem posibilitatea ca, prin simplă Hotărâre de Guvern, acest teren să treacă din proprietate publică în proprietate privată a statului şi deci să poată fi vândut pe un preţ de nimic. Acelaşi contract prevede ca în anumite condiţii, la sfârşitul perioadei de concesiune, statul să poată răscumpăra investiţiile făcute, ceea ce sigur că nu ar face decât să diminueze şi mai mult sumele ajunse, pe baza redevenţei, în vistieria Guvernului.

Dacă la toate acestea adăugăm faptul că în lupta dintre Guvernul României şi cei alungaţi în anul 1988 de pe proprietăţile lor este veşnic adus în discuţie de către instituţiile centrale interesul public, ne declarăm consternaţi în legătură cu următoarele două aspecte:

1. În ce constă interesul public invocat de Guvernul României, având în vedere faptul că, în locul obiectivului de investiţii “Lacul Văcăreşti”, în perimetrul respectiv vor fi construite de către domnul Tony Mickael, conform notei de fundamentare a HG nr. 1223/2001, următoarele obiective: teren de golf, hipodrom – cu nelipsitele pariuri –, cazino, parc de distracţii,  toate sub denumirea de “complex cultural-sportiv”?

2. Ce legătură există între cazino şi Guvernul României reprezentat prin Ministerul Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului, ca beneficiari (concedenţi în contractul de concesiune) în ipoteza că nu există intenţia vreunei persoane care face parte din Guvern de a spăla bani în locaţia respectivă?

Ne exprimăm îngrijorarea – pe fondul adoptării noii Constituţii, care cuprinde în textul său garantarea proprietăţii private – cu privire la derularea unor asemenea inginerii administrativ-imobiliar-financiare, realizate peste timp de adevăraţi prestidigitatori trans-temporali, cum este şi domnul Şerban Mihăilescu. Având în vedere faptul că oricând pot fi luate cu japca la preţuri de nimic proprietăţi dobândite în ani de zile de muncă, eventual cu despăgubiri nesemnificative, pentru a fi repuse apoi de către instituţii publice, centrale sau locale în circuit economic, prin concesionare sau vânzare, după modelul celor întâmplate în zona Văcăreşti, am putea avea, peste 10 ani, de exemplu un scandal Cornu, sau cine ştie ce alt scandal apărut în urma unei jonglerii similare.

Vlad Roşca

Articole pe aceeași temă: