Între 2017 și 2019, ani în care nu a participat la vreo competiție electorală, Nicușor Dan a primit donații de 241.000 lei (peste 50.000 Euro), potrivit declarațiilor sale de avere. Suma reprezintă 70% din indemnizațiile primite de el în calitate de deputat. Într-un singur an, 2018, Nicușor Dan a încasat o donație de 130.000 lei, mai mare cu 10.000 de lei decât veniturile încasate de el în acel an ca deputat.

Cazul lui Nicușor Dan, un parlamentar care a primit pur și simplu cadou, pe persoană fizică, peste 50.000 euro în 3 ani, e unic în politica românească și de neconceput într-o democrație consolidată. Cu toate acestea, nicio instituție a statului nu pare preocupată să afle cum e posibil ca un parlamentar român să primească în acest fel sume mari de bani și, mai ales, care e motivul pentru Nicușor Dan primește banii. Nimeni să nu îl întreabă pe Nicușor Dan cum se face că a primit în 2018 o donație mai mare decât indemnizația sa de deputat pe tot anul?

Identitatea actualilor finanțatori ai lui Nicușor Dan e secretizată în declarațiile de avere ale acestuia. Cert este că sursa banilor nu e vreo rudă a lui Nicușor Dan, donațiile de la acestea netrebuind trecute în declarațiile de avere.

În 2016, în urma presiunilor publice, Nicușor Dan a desecretizat identitatea celor care îl finanțau la acea dată. Era vorba de mari dezvoltatori imobiliari din București (Lucian Azoiței, Nicolae Rațiu, Radu Octavian), de o mare firmă de publicitate stradală (Panotaj Expert) și de patronii unei companii cu nenumărate contracte cu statul, inclusiv cu primăriile din București (Softwin).

Și în final un mic exercițiu de imaginație: Ce ar fi făcut DNA dacă vreun alt parlamentar, de la PSD sau PNL de pildă, ar fi declarat că a primit cadou peste 50.000 euro, într-o perioadă în care nu participa la vreo competiție electorală? Ce s-ar fi întâmplat dacă Dragnea ar fi declarat că a primit donații de zeci de mii de euro în bani de la patronii Teldrum sau dacă Orban ar fi declarat că a primit donații de la patronul Romstrade?

Documente:

Mugur Ciuvică