Potrivit ultimei sale declarații de avere, Camelia Bogdan a primit 310.000 de dolari cu titlu de „ajutor financiar” de la Fundația Rațiu, în 2021. Președintele Fundației Rațiu este Nicolae Rațiu, un om de afaceri cu mari interese în România, iar la momentul în care a primit banii Camelia Bogdan nu își pierduse încă definitiv funcția de judecător, fiind doar suspendată din magistratură.

În 23 mai 2022, după excluderea definitivă din magistratură, Camelia Bogdan a depus o declarație de avere, la încetarea funcției de judecător.

Potrivit acestei declarații, Bogdan a primit în ultimul an suma de 310.000 dolari de la Fundația Rațiu (Londra), cu titlul de „ajutor financiar” pentru „finalizarea unui masterat în Business și Finance Law în mai 2022, George Washington University Law School”.

Suma apare la rubrica „Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit” din declarația de avere.

Pe lângă „ajutorul financiar” primit de la Rațiu, Camelia Bogdan a mai beneficiat în 2021 de peste 75.000 dolari burse din Statele Unite, de 40.000 lei restituiri salariale și de alte sume de bani. Cu toate acestea, Camelia Bogdan declară că nu are nici un fel de active financiare (conturi, depozite, plasamente ș.a.m.d.) mai mari de 5.000 euro.

Potrivit declarațiilor de avere anterioare ale Cameliei Bogdan, aceasta a mai primit de la Fundația Rațiu 25.000 USD în 2019, 40.667 dolari în 2020. În total, între 2019 și 2021, Camelia Bogdan a primit de la fundația lui Nicolae Rațiu 375.500 de  dolari.

Camelia Bogdan a depus ultima declarație de avere în urmă cu 4 luni, dar „instituțiile statului” par să nu fi observat suma uriașă primită de aceasta de la Fundația Rațiu.

Ce s-ar fi întâmplat dacă un alt judecător suspendat, un fost parlamentar, sau un fost ministru ar fi declarat că a primit, într-un singur an, un „ajutor financiar” de 310.000 dolari de la fundația unui om de afaceri cu 19 firme în România?

Ce ar fi făcut DNA, Parchetul General sau ANI într-un astfel de caz?

Unde ar fi fost acum acel judecător suspendat, fost parlamentar sau fost ministru?

Mugur Ciuvică

Documente: