Încercând să anuleze sancțiunile disciplinare pe care le-a primit și să revină în magistratură, Camelia Bogdan sufocă Înalta Curte cu procese. Din decembrie 2017 încoace ea a formulat la instanța supremă 56 de acțiuni: recursuri, excepții de neconstituționalitate, contestații, cereri de recuzare, cereri de anulare, cereri de reexaminare. Nu a câștigat niciunul dintre aceste procese, dar a continuat să atace deciziile Înaltei Curți și pe judecătorii acesteia. Plângerile sale fiind neîntemeiate, Camelia Bogdan a fost obligată până acum la plata a 16.092 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Reamintim că, începând de anul trecut, aceeași Camelia Bogdan a intentat 16 procese la Tribunalul Cluj și la Curtea de Apel Cluj împotriva a 26 de persoane și instituții (între care și Înalta Curte de Casație și Justiție).

Mugur Ciuvică