GIP publică documente care demonstrează că dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu este o execuție publică. În mai puțin de 48 de ore de la momentul în care rechizitoriul de peste 450 de pagini a fost finalizat de DNA Brașov, inculpații din dosar primiseră deja citația cu termenul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În primele 24 de ore de la finalizarea rechizitoriului la DNA Braşov, acesta a fost trimis la DNA București, unde cele 450 de pagini ale rechizitoriului au fost citite, verificate şi aprobate de procurorul șef de secție. În aceeaşi zi, rechizitoriul a fost trimis de la DNA la Înalta Curte, iar DNA a redactat şi a publicat comunicatul prin care anunța trimiterea lui Tăriceanu în judecată.
În următoarele 24 de ore, Înalta Curte a fixat un termen pentru audierea lui Tăriceanu în plină vacanță judecătorească şi a redactat citația adresată lui Tăriceanu. În aceeaşi zi, citaţia a fost semnată de preşedintele Înaltei Curţi şi a fost şi înmânată inculpaților din dosar.
Iată cronologia execuției:
– 6 iulie: Procurorul șef al DNA Brașov finalizează rechizitoriul prin care Călin Popescu Tăriceanu este trimis în judecată.
– 6 iulie: DNA Brașov trimite rechizitoriul la DNA București (se face un proces de predare-primire la Brașov, rechizitoriul e transportat la București, se face un nou proces-verbal de predare-primire la Bucureşti, dosarul este înregistrat șamd.)
– 7 iulie: După ce dosarul este preluat de DNA Bucureşti, procurorul şef de Secţie, Claudiu Dumitrescu, îl citeşte şi îl verifică „sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”. Dosarul are peste 450 de pagini.
– 7 iulie: După ce procurorul Dumitrescu încheie „verificarea” dosarului, DNA redactează un comunicat în care anunţă că l-a trimis pe Tăriceanu în judecată.
– 7 iulie ora 15.20: DNA publică comunicatul referitor la trimiterea lui Tăriceanu în judecată.
– 7 iulie: Dosarul este trimis de la DNA Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (au loc din nou toate formalităţile legate de preluarea, predarea şi înregistrarea dosarului).
– 8 iulie: Se fixează un termen pentru audierea lui Tăriceanu la Înalta Curte în cameră preliminară. Deşi în dosar nu există prejudiciu, nu sunt arestări, sechestre sau alte măsuri preventive, termenul este fixat în plină vacanţă judecătorească, pe 5 august 2016.
– 8 iulie ora 11.31: Este redactată citaţia adresată lui Tăriceanu.
– 8 iulie 2016: Citaţia este semnată de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se redactează înștiințări adresate inculpaților şi se fac toate celelalte formalităţi legate de trimiterea citațiilor.
– 8 iulie 2016 ora 12.40: Inculpații primesc citațiile și înștiințările.