GIP publică documente din dosarul de cadre al lui Valeriu Stoica. Este vorba despre autobiografia olografă și semnată și un memoriu de activitate dactilografiat și semnat. Ambele documente sînt din 1986.
Potrivit documentelor, Valeriu Stoica a fost secretar UTC în liceu, membru în comisia politico-ideologică a UASCR, propagandist la „Grivița Roșie” și în Centrul Universitar București, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăți, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalului București. Valeriu Stoica a absolvit Universitatea politică de conducere și un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4. Pentru „activitatea politică și obștească” a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944”.
Practic, cu excepția perioadei în care a fost în armată (1976 – 1977), Valeriu Stoica a fost activist comunist fără întrerupere, încă din perioada liceului.
Nici una dintre informațiile de mai jos nu apare în vreun CV al lui Valeriu Stoica de după decembrie 1989.
– 1968 – 1972 : Secretar al organizaţiei UTC la Liceul Gheorghe Lazăr
– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă juridică în organizațiile UTC din cadrul Întreprinderii „Grivița Roșie”
– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti
– Din aprilie 1974: membru PCR
– 1974 – 1976: membru în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti
– 1974 – 1976: coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
– 1980-1981: Secretar al organizaţiei UTC din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti
– 1980 – 1981: propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5
– 1980 – 1981: prezintă lunar informări politice în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR.
– 1981-1985: Secretar al organizației de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.
– 1981 – 1985: lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5
– iunie 1985: absolvent al Universității politice de conducere (cu media 10)
– 1985 – 1986: organizator al grupei sindicale din cadrul secției civile a Tribunalului București
– 1985 – 1986: curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 București
– Decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944” pentru activitatea profesională şi obştească
Fragmente din Autobiografia olografă
„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”
În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”
„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.
După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”
Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat
„III. Activitatea Obştească
În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.
În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.
În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.
Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.
În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.
Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.
În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.
Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.
În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944.”
Documentele care stau la baza acestei anchete sînt: