În dosarul lui Dan Voiculescu de la CNSAS există o notă olografă semnată de acesta în 17 octombrie 1977 şi adresată întreprinderii Vitrocim, nu Securităţii, cum lasă să se înţeleagă propaganda băsistă. Nota se referă la plecarea din ţară a verişoarei lui Dan Voiculescu, Paraschiva Silaghi. Nota este ulterioară plecării din ţară a Paraschivei Silaghi şi a membrilor familiei sale şi subliniază faptul că aceasta s-a făcut legal: „Menţionez că, în anul 1973, Silaghi Paraschiva a plecat în excursie în Austria şi nu s-a mai întors. În afara acestei verişoare, în 1975, sora acesteia, Nanu Mihaela, s-a căsătorit cu un suedez, părăsind ţara cu aprobarea Consiliului de stat. Menţionez că, mai recent, dintr-o discuţie cu tatăl meu am aflat că părinţii celor două verişoare au plecat din ţară tot cu aprobarea Consiliului de Stat. Nu cunosc locul unde s-au stabilit.” Nota adresată de Dan Voiculescu întreprinderii Vitrocim era o obligaţie de serviciu. În perioada comunistă, toţi cei care lucrau în comerţul exterior erau obligaţi să anunţe conducerea întreprinderii în cazul în care aveau rude care au părăsit ţara.
De altfel, în iulie 2006, Paraschiva Silaghi este şi ea audiată de Colegiul CNSAS, ocazie cu care susţine nevinovăţia lui Dan Voiculescu. Ulterior audierii, Paraschiva Silaghi declară: „Consider că aceasta era de fapt o notă explicativă, şi la această concluzie am ajuns toţi la CNSAS, care i-a fost cerută, după cum am înţeles, de către cineva din firma de comerţ exterior la care lucra. În notă figura numele meu şi al soţului meu, se spunea că suntem plecaţi, cu domiciliul necunoscut, şi că el nu a avut nici un fel de relaţii cu noi. Eu nu pot să afirm că împotriva mea s-a făcut această inventată poliţie politică, pentru că noi nu am avut sub nici o formă de suferit din acest punct de vedere.”
Câţiva ani mai târziu, Paraschiva Silaghi avea să-şi schimbe radical declaraţiile, devenind una dintre vedetele propagandei băsiste. Începând din 2011 ea avea să facă o serie de afirmaţii din ce în ce mai bizare despre Dan Voiculescu. Paraschiva Silaghi avea să-l acuze pe Dan Voiculescu că, atunci când erau copii, îi lua mâncarea şi jucăriile, că „seamănă cu personaje din vremea lui Hitler”, că era „grăsuţ şi puţin bătut în cap”. În ianuarie 2013, Paraschiva Silaghi avea să-i intenteze lui Dan Voiculescu un proces în care îl acuza că ar fi dat Securităţii note informative despre ea şi despre familia sa şi îi solicita daune morale de 21 de milioane de euro. Procesul a fost câştigat de Dan Voiculescu în 22 noiembrie 2014.
În ciuda tuturor dovezilor şi a evidenţelor, Traian Băsescu va susţine şi după şapte ani de la decizia CNSAS, chiar într-o declaraţie făcută la Palatul Cotroceni în noiembrie 2013, că verişoara lui Dan Voiculescu „a fost turnată de turnătorul Voiculescu când trăia în România”.
Fragment din cartea Zece ani ani de Mugur Ciuvică.