Judecătoarea Corbu e, în prezent, șefa Secției de Contencios a Înaltei Curți, secție care judecă multe dintre procesele Cameliei Bogdan.
Încercând să anuleze sancțiunile disciplinare pe care le-a primit și să revină în magistratură, de unde a fost exclusă în două rânduri, Camelia Bogdan sufocă Înalta Curte cu procese. Din decembrie 2017 încoace ea a formulat la instanța supremă 71 de acțiuni: recursuri, excepții de neconstituționalitate, contestații, cereri de recuzare, cereri de anulare, cereri de reexaminare. A pierdut deja 44 din aceste procese, fără să câștige vreunul, dar a continuat să atace deciziile Înaltei Curți și pe judecătorii acesteia. Plângerile sale fiind neîntemeiate, Camelia Bogdan a fost obligată până acum la plata a 16.092 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Multe dintre plângerile formulate de Camelia Bogdan la Înalta Curte sunt judecate de Secția de Contencios, condusă în prezent de judecătoarea Corina Corbu. Supărată pe faptul că deciziile nu îi sunt favorabile, Camelia Bogdan încearcă acum, împreună cu colegii ei din Asociația Forumul Judecătorilor, să blocheze numirea judecătoarei Corbu în funcția de președinte al Înaltei Curți. Potrivit Luju, Camelia Bogdan i-a cerut lui Dragoș Călin, președintele Forumului Judecătorilor, și unul dintre principalii contestatari ai Corinei Corbu, să „deschidă cât mai multe procese” și să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva numirii acesteia.