Înalta Curte a decis definitiv că, în timp ce judeca dosarul ICA, Camelia Bogdan a comis o abatere disciplinră gravă.
Potrivit Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor cele 5 sancțiuni care se pot aplica magistraților atunci când se constată că au comis abateri sunt:
– avertismentul (cea mai blândă sancțiune)
– diminuarea indemnizației;
– mutarea discipliară (sancțiunea primită de Camelia Bogdan);
– suspendarea din funcție;
– excluderea din magistratură.
Decizia a fost luată cu o majoritate de 3 la 2. Doi judecători, respectiv, Rodica Susanu și Cristian Daniel Oana (introdus special în acest compltet), au încercat să o scape pe Camelia Bogdan de orice fel de sancțiune, susținând, așa cum cerea Câmpul Tactic, că aceasta nu a comis niciun fel de abatere disciplinară.
Pentru vremurile în care trăim, soluția dată de ceilalți trei judecători, care au decis să o sancționeze pe Camelia Bogdan pentru abateri grave, merită apreciată.