Olguța Vasilescu, Ludovic Orban sau Constantin Niță sunt doar trei dintre victimele unor dosare în care lipsa probelor a fost înlocuită cu turnătoriile lui Urdăreanu.

În mai 2017, fostul ministru pesedist Constantin Niță a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență. Singura dovadă reținută împotriva lui Niță a fost delațiunea omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acesta a susținut că în 2013 i-ar fi dat lui Niță un plic în care se aflau 30.000 de euro pentru ca acesta să intervină în favoarea firmei sale, UTI Grup, la o licitație. DNA nu a putut găsi nimic care să susțină afirmațiile lui Urdăreanu. Nu există la dosar nicio înregistrare audio sau video și nicio altă declarație de martor care să confirme spusele lui Urdăreanu, iar Niță a negat că a primit vreun ban de la Urdăreanu.

Tot Urdăreanu l-a turnat și pe penelistul Ludovic Orban. Urdăreanu a susținut că Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro pe care să îi folosească pentru a se promova la B1 și la Realitatea TV. În cazul lui Orban, minciunile lui Urdăreanu și ale procurorilor DNA au fost demontate de instanță, ceea ce, totuși, nu l-a împiedicat pe actualul președinte PNL să înceapă, preventiv, să îi pupe în fund pe călăii lui.

DNA s-a folosit de delațiunile lui Urdăreanu și în cazul Liei Olguța Vasilescu. Acesta le-a declarat procurorilor DNA că Olguța Vasilescu i-a solicitat bani pentru a putea beneficia de un contract de lucrări în Craiova. Rechizitoriul confecționat pe baza delațiunilor lui Urdăreanu s-a dovedit a fi doar o altă făcătură a cuplului Kovesi – Urdăreanu.

Băgat până-n gât în tot felul de afaceri dubioase, Tiberiu Urdăreanu a găsit soluția care și înainte de 1989 garanta impunitatea: s-a făcut turnător. Pentru că și acum, la fel ca înainte de 1989, important nu este ca denunțul să fie adevărat, important este să denunți pe cine trebuie.

 

Mugur Ciuvică

președintele Grupului de Investigații Politice