⦁ Începând din martie 2023, Camelia Bogdan lucrează la firma Cayman International Mediation and Arbitration Centre Ltd. (CIMAC)
⦁ CIMAC este o firmă offshore de arbitraj înregistrată în Insulele Cayman.
⦁ Fiind înregistrat într-o zonă liberă din Insulele Cayman, offshore-ul la care lucrează Camelia Bogdan nu plătește nici un fel de taxe.
⦁ Insulele Cayman sunt unul dintre cele mai importante paradisuri fiscale din lume. În 2022, UE a pus Insulele Cayman pe lista neagră a paradisurilor fiscale care permit spălarea banilor.
⦁ Insulele Cayman aduc anual un prejudiciu de peste 83 miliarde de dolari statelor în care companiile înregistrate în Insulele Cayman ar fi trebuit să plătească taxe.
⦁ După excluderea sa din magistratură, Camelia Bogdan a dus o campanie publică furibundă pentru „neutralizarea offshore-urilor” și „recuperarea banilor sifonați prin offshore-uri”.
⦁ Patronul Cameliei Bogdan se mândrește cu „peste 30 de ani de experiență în industria offshore, în principal în Insulele Cayman, dar și în Insulele Virgine Britanice, Isle of Man, Gibraltar și Guernsey”.
- Cayman International Mediation and Arbitration Centre Ltd
În martie 2023, Camelia Bogdan s-a angajat ca arbitru, „cu normă întreagă”, la firma Cayman International Mediation and Arbitration Centre Ltd.
Cayman International Mediation and Arbitration Centre Ltd (CIMAC) este o firmă offshore de arbitraj înregistrată în Insulele Cayman. Firma a fost înființată în iulie 2018, dar a început să funcționeze în ianuarie 2023. Firma se ocupă cu soluționarea disputelor comerciale dintre companii.
Există o competiție între principalele paradisuri fiscale din Caraibe (Insulele Virgine Britanice, Bermuda și Insulele Cayman), pentru a se impune pe piața serviciilor de arbitraj.
Firmele de arbitraj din paradisuri fiscale oferă părților interesate de astfel de servicii posibilitatea de a ocoli instanțele naționale (în cazul firmelor de arbitraj înregistrate în Caraibe e vorba, în principal, de ocolirea instanțelor din Statele Unite), garantează secretul procedurilor de arbitraj, oferă facilități fiscale. Comisioanele firmelor care oferă servicii de arbitraj sunt foarte mari. Fiind înregistrată în Cayman, firma la care lucrează Camelia Bogdan nu plătește taxe pentru aceste comisioane.
Sediul social al Cayman International Mediation and Arbitration Centre este P.O. Box 1075, 3rd Floor, 90 Church Street, George Town,Grand Cayman, KY1-9006, Cayman Islands.
90 Church Street este adresa uneia dintre așa numitele „zone libere” din Insulele Cayman. Nenumărate firme offshore își au sediul social în această clădire cunoscută sub numele de Strathvale House. Companiile încorporate în zonele libere din Cayman nu plătesc taxe pe profit, taxe pe câștiguri de capital, taxe pe venituri individuale, taxe vamale șamd.
Fondatorii și directorii CIMAC sunt Ian Paget-Brown și fiica acestuia, Megan Paget-Brown. Cei doi sunt avocați în Insulele Cayman și se mândresc cu se mândresc cu „peste 30 de ani de experiență în industria offshore, în principal în Insulele Cayman, dar și în Insulele Virgine Britanice, Isle of Man, Gibraltar și Guernsey”.
- Insulele Cayman
Insulele Cayman sunt un teritoriu al Marii Britanii aflat în Caraibe.
Insulele Cayman sunt unul dintre cele mai importante paradisuri fiscale din lume. Numărul offshore-urilor înregistrate aici (peste 100.000) este mai mare decât numărul locuitorilor.
Potrivit Tax Justice Network, Insulele Cayman aduc anual un prejudiciu de peste 83 miliarde de dolari statelor în care companiile înregistrate în Insulele Cayman ar fi trebuit să plătească taxe.
Potrivit Tax Justice Network, Insulele Cayman sunt una dintre principalele destinații pentru ascunderea și spălarea banilor.
Începând in 13 martie 2022, Uniunea Europeană a pus Insulele Cayman pe lista neagră a paradisurilor fiscale care permit spălarea banilor, constatând că are deficiențe majore în privința regimului de sancționare a spălării banilor. Lista conține state și teritorii considerate de Uniune Europeană cu mare risc în privința spălării banilor. Între altele, Insulele Cayman nu au un regim de declarare a beneficiarilor reali ai companiilor înregistrate în această jurisdicție și nu anchetează și nici nu sancționează cazuri de spălare a banilor. Pe aceeași listă se mai află state ca Yemen, Panama, Uganda sau Coreea de Nord.
Insulele Cayman sunt, de asemenea, pe lista jurisdicțiilor monitorizate intens de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (Financial Action Task Force), organizație internațională pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.
- Camelia Bogdan despre firmele offshore
Una dintre obsesiile Cameliei Bogdan, după excluderea sa din magistratură, a fost lupta împotriva firmelor offshore.
În august 2017, la câteva luni de la decizia CSM de a o exclude din magistratură pentru că în timp ce judeca Dosarul ICA primise bani de la o parte din dosar, Camelia Bogdan anunța că vrea să înființeze „o asociație de investigatori care să se ocupe de „aducerea la bugetul de stat a banilor sifonați prin offshore-uri”.
În aceeași lună, Camelia Bogdan acuza într-un interviu SRI și SIE că refuză să aducă „la bugetul statului bunurile furate poporului român, care se găsesc în offshore-uri” și afirma că „structurile controlează firme offshore”.
În noiembrie 2017, Camelia Bogdan semna o inițiativă cetățenească, lansată în Franța, pentru „neutralizarea firmelor offshore”.
În aprilie 2018, Camelia Bogdan se declara „un judecător periculos pentru mafie” pentru că a „considerat necesar ca toţi judecătorii care pronunţă ordonanţe de plată şi permit transferul produsului infracţiunii în offshore prin această procedură să ia la cunoştinţă despre pericolul săvârşirii unor eventuale fapte de spălare de bani.”
Mugur Ciuvică