Acest material a apărut in Curentul din data de 27 februarie 2004.

Silvian Ionescu: “Am fost seful Serviciului din Directia intaia din CIE. Serviciul intai care se ocupa cu partea vestica a Europei. Si in calitatea asta, intr-adevar, aveam in subordine munca informativa, munca de spionaj din Belgia. Tot in calitatea asta stiam ca acolo exista acolo un cetatean Traian Basescu la Navrom la Anvers”.

Moderator: Vom incepe discutia de la afirmatia domnului Ciuvica facuta astazi (n.r. ieri) la CNSAS conform careia Silvian Ionescu ar fi fost omul de legatura al lui Traian Basescu cu fosta securitate.

Mugur Ciuvică: Da, asa este la solicitarea Colegiului CNSAS, pentru a le prezenta mai multe informaţii cu privire la materialul prezentat în conferinţa de duminica referitor la colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea în calitate de informator, am fost audiat astăzi (n.r. ieri). Le-am prezentat o lista cu documentele pe care dînşii urmează sa le solicite deţinătorilor arhivelor fostei securităţi. Am cerut adresele şi documentele biroului de securitate al Portului Constanta din perioada ’78-’87, dosarul de supraveghere informativa al intreprinderii de exploatare a flotei maritime, Navrom Constanta din perioada ’78-’89, dosarele de supraveghere informativa a navelor pe care a activat Traian Băsescu în perioada 78-87 şi dosarul de supraveghere informativa a agenţiei Navrom din Anvers din perioada 87-89. Şi aici le-am prezentat o informaţie noua pentru noi, aceea ca Traian Băsescu a fost, după doi sau trei ani de colaborare cu Securitatea , activat ca ofiţer acoperit, într-o prima faza într-un departament intern al Securităţii judeţului Constanta iar din 87 a fost transferat la CIE cum se numea pe atunci, Centru, nu ştiu exact, de informaţii Externe, din Direcţia Securităţii Statului, calitate în care a lucrat la Anvers. Şi am introdus şi informaţia primita tot în urma cu cîteva zile că domnul Silvian Ionescu, ofiţer de Securitate pe-atunci, în biroul “Europa” din cadrul CIE a fost persoana de legătura cu Traian Băsescu, domnul Ionescu ocupîndu-se direct de agenţia din Anvers.

Moderator: Domnule Silvian Ionescu aveţi posibilitatea să-i daţi acum replica domnului Ciuvică.

Silvian Ionescu: Deci, în toate afirmaţiile pe care le-aţi făcut pînă acum sînt atîtea chestiuni eronate că nici nu ştiu de unde sa încep. Sînteţi diletant în tot ceea ce aţi făcut. Dosar de supraveghere informativa?! Vă citez. Eu nu ştiu ce  e aia. Se numeau cu totul altfel. Erau dosare de urmărire informativă şi urmăritul era unul asupra căruia plana o acuzaţie. Eu trebuie să încep de la abecedar cu dumneavoastră. De la litera “A”. Ca nu ştiţi nimic. Sînteţi total ignorant în ceea ce vorbiţi. Silvian Ionescu este încadrat în DGIE, Direcţia de informaţii Externe…

Mugur Ciuvică: Vorbiţi despre dumneavoastră la persoana a III-a?

Silvian Ionescu: Da, va dau informaţii ca să vă clarificaţi cu cine staţi de vorbă.

Mugur Ciuvică: Vorbiţi la persoana întîi despre dumneavoastră. Eu, Silvian Ionescu eram… Ca nu eraţi rece, eraţi securist.

Silvian Ionescu: Silvian Ionescu este încadrat în cadrul DGIE, care funcţiona separat de structurile Securităţii Statului, în septembrie 1974. Ulterior prin transformări impuse de conducerea statului aceasta Direcţie a fost introdusă în Securitatea Statului. Nu a avut niciodată, dar niciodată, relaţii decît la nivel foarte înalt cu organele interne de Securitate. Sarcina pe care am avut-o a fost aceea de a face spionaj. Insulta pe care domnul Ciuvică vrea sa o aplice prin stampila “securist” este falsă. Dacă domnul Ciuvică ar avea atîta minte cît am eu şi atîta educaţie cît am eu aş fi onorat să am un partener de discuţie de valoarea mea. Dar e evident ca n-avem aceeaşi cultura şi educaţie.

Mugur Ciuvică: Haideţi să înlocuim insultele, că astea chiar sînt insulte, cu argumente. Dacă aveţi. Eu vă las să mă insultaţi.

Silvian Ionescu: Vi le dau, vi le dau. Am lucrat în Departamentul de Comerţ Exterior, am o educaţie cu totul şi cu totul deosebita şi mă mîndresc cu ceea ce am făcut pentru ţara asta.

Mugur Ciuvică: Toţi securiştii descoperiţi după ’89, exact şablonul asta l-au folosit. Că au făcut lucruri deosebite pentru România şi sînt mîndrii cu ce au făcut. Pornind de la ultimul securist mărunt demascat.

Silvian Ionescu: O alta remarcă pe care vreau sa v-o fac este că în noaptea de 21 spre 22 decembrie eu am participat activ la Revoluţie. Exista confirmările scrise ale revoluţionarilor de pe baricada alături de care am stat, inclusiv a lui Dan Iosif. Şi că m-am alăturat Revoluţiei din convingeri personale înainte ca ea să fi cîştigat. Dar asta este problema mea. Noi discutam acum problema relaţiei mele cu Traian Băsescu.

Moderator: Da, relaţia dumneavoastră cu Traian Băsescu din funcţia pe care o deţineaţi atunci.

Silvian Ionescu: Am fost şeful Serviciului din Direcţia intîi din CIE. Serviciul întîi care se ocupa cu partea vestica a Europei. Si in calitatea asta, într-adevăr, aveam in subordine munca informativa, munca de spionaj din Belgia. Tot in calitatea asta stiam ca acolo exista acolo un cetăţean Traian Băsescu la Navrom la Anvers. În toata perioada cand am condus Serviciul, din ’85 pana in ’89 am fost eu personal o singura data la Anvers. Ca sa răspund la treaba asta cu ofiţeri de legătura, cîte şi mai cîte. Si o singura data, 24 de ore la Bruxelles in tranzit. Nu l-am cunoscut nici atunci si nici înainte pe Traian Băsescu, pe care l-am cunoscut fizic după 92-93. Deci nu l-am cunoscut nici măcar in momentul in care a fost numit ministru. Decît foarte tîrziu. Asta pentru ca eu sînt unul din membrii fondatori ai FSN-ului ca partid. In calitatea asta am fost ales la primul Colegiu Director al partidului, secretar cu organizarea…

Mugur Ciuvică: In calitatea de securist. Sau in ce calitate?

Silvian Ionescu (rade si continua): De membru fondator al FSN. In calitatea asta am fost ales secretar executiv, eram secretar organizatoric si ulterior am fost ales secretar general al FSN-ului pana in ’91 la jumătatea anului.

Moderator: Dar spuneţi-mi cum era procedural. Dacă aţi lucrat in structura respectiva presupun ca ştiţi cam tot despre ce înseamnă reprezentarea Romaniei in anumite zone…

Silvian Ionescu: Nu. inclus in CIE dar in afara structurii informative exista acel serviciu de contraspionaj al CIE. Era o directie mare nu era un serviciu. Acea directie avea preocupari eventuale pe romanii care lucrau in strainatate. Noi, ca organ informativ n-aveam aceste preocupari. Deci eu raspundeam de spatiile de care v-am vorbit numai din punct de vedere informativ. Faceam spionaj.

Moderator: Bine. Domnule Ciuvica dumneavoastră ati venit cu aceste informatii. Cine vi le-a dat nu se stie si probabil ca nu se va sti. Decat poate in urma procesului pe care il aveti cu Traian Basescu sa se poata sti care ar fi sursa unor informatii. Astazi (n.r. ieri) la CNSAS ati depus si alte documente sau ramanem la acel registru despre care s-a vorbit atat?

Mugur Ciuvica: Nu am facut o lista de documente pe care Colegiul CNSAS urmeaza sa le solicite detinatorilor arhivelor respective. In legatura cu activitatea de securist a domnului Silvian Ionescu as vrea sa-l intreb daca in activitatea lui a lucrat cu ofiteri sub acoperire sau cu informatori?

Silvian Ionescu: Sigur.

Mugur Ciuvica: Din experienta dumneavoastra putea cineva in 87 sa fie numit seful agentiei Navrom in Belgia fara sa aiba agreement-ul Securitatii? Sau fara sa fie colaborator in vreun fel sau altul la Securitate?

Silvian Ionescu: Apreciez modul in care ati deschis discutia.

Mugur Ciuvica: N-am nevoie de aprecierile dumneavoastra.

Silvian Ionescu: Haideti sa incepem discutia de la singurul document pe care l-ati putut prezenta. N-am venit aici ca sa-mi puneti dumneavoastra mie intrebari.

Mugur Ciuvica: Dar de ce ati venit?

Silvian Ionescu: Am venit la invitaţia cotidianului “Curentul”

Mugur Ciuvica: Da, dar intr-o discutie se pun intrebari si se dau raspunsuri domnule Ionescu.

Silvian Ionescu: Nu cred ca presupune un schimb de opinii.

Moderator: Ar fi bine totusi sa raspundeti, domnule Ionescu la intrebarea asta pentru a ajunge la fondul problemei.

Mugur Ciuvica: Am venit sa vorbim despre activitatea dumneavoastra in Securitate. Putea cineva sa fie numit seful agentiei Navrom in strainatate fara sa aiba acceptul Securitatii sau fara sa fie un colaborator al Securitatii.

Silvian Ionescu: Vedeti cum introduceti elemente false in discutie. La intrebarea dumneavoastra raspunsul este: “Da. Putea.” Singura conditie era ca la cererea organelor de partid sa fie verificat, domnu Ciuvica.

Mugur Ciuvica: Organele de partid cereau sa fie verificat seful agentiei Navrom din Anvers ?

Silvian Ionescu: Da.

Mugur Ciuvica: De ce ?

Silvian Ionescu: Pentru ca orice lucrator in strainatate, pleca cu avizul partidului si partidul cerea Securitatii sa fie verificat. Fie Securitatii interne, oricarui organ de Securitate.

Moderator: Pentru ca am ajuns aici as vrea sa discutam putin despre documentul prezentat zilele trecute de domnul Ciuvica. Pentru ca aici e o intreaga disputa domnule Ciuvica. Dumneavoastra spuneti ca intai Securitatea ii racola si abia pe urma cerea voie de la secretarului de partid. Altii spun ca e invers.

Mugur Ciuvica: Eu am spus ca in acest registru, asa cum ii spune si numele “Registru cu persoanele din randul membrilor P.C.R. pentru care s-a dat aprobarea sa sprijine munca de Securitate”, erau trecuti doar cei care deveneau colaboratori ai Securitatii din randul membrilor de partid. Aici se incearca de prietenii si colaboratorii domnului Basescu, inclusiv domnul Mircea Dinescu de la CNSAS, sa se induca ideea ca in acest registru ar fi fost trecute niste propuneri pentru colaboratori ai Securitatii. Este complet fals pentru ca registru cuprinde un tabel. Nume, premnume, locul si data nasterii, dupa aceea profesia si locul de munca, iar urmatoarele doua rubrici sunt interesante si da raspunsul la aceasta falsa chestiune ridicata de prietenii domnului Basescu. Rubricaurmatoare este: “In ce calitate este folosit”. A se retine “este folosit”. Rubrica urmatoare spune de cand este folosit, apoi organul si ofiterul. Asa ca tabelul acesta arata foarte clar ca este vorba despre oameni care au fost racolati si erau folositi in momentul in care s-a intomcmit acest registru. Fie ca sursa, fie ca gazde. Nu in urma unor propuneri ci a unor certitudini. Este ca un catalog. Domnii de la Securitate, fiind meticulosi isi treceau toti informatorii intr-un astfel de catalog. Acesta este catalogul lui Basescu Traian.

Moderator: Domnule Ionescu, dumneavoastra cum stiti ca se derulau racolarile ?

Silvian Ionescu: Domnule Ciuvica va fac favorul sa va invat gratuit si litera “B” din Abecedar. Ca sunteti inca la litera “B”. Plenara din august 1978 a Comitetului Central, urmare a evenimentelor care s-au produs dupa Pacepa, a cerut disjungerea din reteaua informativa a membrilor de partid, scoaterea lor din categoria de informatori si crearea unei noi categorii de sprijin a organelor de Securitate care s-au numit surse-membrii de partid.

Mugur Ciuvica: Ca Traian Basescu.

Silvian Ionescu: Domnul Ciuvica va prezinta aici un caiet care statea la primul secretar. Eu am fost de acord sa va dau o lectie…

Mugur Ciuvica: Dar n-am nevoie de lectiile dumneavoastra. Eu am nevoie de sinceritate.

Silvian Ionescu: Eu nu v-am intrerupt. Lectii cu sinceritate va dau. Acesta era un catastiv d-ala da costa zece lei. Care are o eticheta lipita. Si asta este marele document. Ea se lipeste si se dezlipeste. Ca asa era papetaria pe vremea aia. Si care statea in birou la primul secretar. Cand s-a produs revolutia toata lumea a pus mana pe aceste registre. Nu stiu cum si domnul Ciuvica. Dar incearca sa invete cate ceva din ele. Aceste registre au fost introduse atunci in ’78. Si atunci este normal ca schimbandu-se incadrarea, deci oamenii astia fiind pana atunci considerati informatori, colaboratori, schimbandu-se incadrarea in colaborator-membru de partid aicea e trecut “este folosit”. Ca erau la inceput. Puteau sa fie membrii de partid care erau folositi din ’65 dar in cu totul alta categorie. Si atunci asta, primul secretar, prin scrisul lui aici a scris treaba asta (n.r. registrul prezedntat de Ciuvica). Asta nu este un document de Securitate. Este un document de partid. “Folosirea si verificarea” scrie aici. Asta va spun dumneavoastra domnule Ciuvica ca trebuie sa va lamuriti ca am dreptate, erau facute cu aprobarea organelor de partid.

Mugur Ciuvica: Asta e pe coperta, nu spuneti nimic nou.

Silvian Ionescu: Da, dar scrie “si sa fi verificat”. Asa era hotararea plenarei C.C.-ului. Deci c-a sa plece un om in strainatate la post trebuia sa fie verificat de organele de Securitate. Aici in registrul asta aveti si oameni care au fost verificati n-au colaborat.

Mugur Ciuvica: Nu e adevarat. In registrul acesta sunt oameni care au colaborat.

Silvian Ionescu: In primul rand ca dumneavoastra ati luat selectiv tot ce ati vrut dumneavoastra. Niste pagini.

Moderator: Serios domnule Ciuvica ati cerut cumva la CNSAS ca sa vedem prin compratie si date despre ceilalti de pe lista…

Silvian Ionescu: Aduceti aici niste pagini care trebuiau sa fie numerotate. Registrul asta are 200 de pagni. Vi-l aduceti aminte domnule Ciuvica, pentru ca nu sunteti chiar atat de tanar? Asa era papetaria atunci. In orice papetarie de dinainte de ’89…

Mugur Ciuvica: Domnule Ionescu ati venit aici sa discutam de papetaria de pe timpul lui Ceausescu sau despre securistii de pe vremea lui Ceausescu?

Silvian Ionescu: Sa stiti ca nu ma insultati in nici un fel cu insistenta dumneavoastra cu “securistii” dar oameni de calitatea dumneavoastra am vazut destui in viata ca sa nu ma atinga cu nimic. Revin. In registru apare aici mentiunea ?sursa”. Or ofiterul nu avea voie sa tina o singura discutie cu un membru de partid fara sa aiba aprobarea prealabila.

Moderator: De la cine ?

Silvian Ionescu: De la primul secretar.

Moderator: Pentru ca disputa ramane inca pe aceasta cutuma

Mugur Ciuvica: Pai un ofiter de securitate. Ofiterul Ionescu de pilda…

Silvian Ionescu: Domnul Ionescu stie cinci limbi straine…

Mugur Ciuvica: Nu asta e problema noastra cate limbi straine stie. Domnul Ionescu, securist se ducea si vroia sa-l racoleze pe Icsulescu, membru de partid. Ca sa faca lucrul acesta il contacta pe Icsulescu si apoi cerea aprobarea P.C.R-ului pentru a-l racola pe respectivul ca informator. Dupa ce respectivul era racolat ca informator securistu’ il anunta pe prim secretarul de judet si respectivul era trecut in acest registru. Este fals ce spune domnul Ionescu. Nu puteti sa-mi spuneti mie ca toata lista cu informatori statea la PCR, doar daca sunteti niste caraghiosi.

Moderator: Problema e daca ofiterul il punea pe cel pe care vroia sa-l racoleze sa semneze ceva si pe urma mergea la partid sau invers…

Mugur Ciuvica: Tot in urma unui ordin venit de la Ceeausescu, membrii de partid nu semnau angajamente cu Securitatea. Si pe asta se bazeaza si Traian Basescu cand spune ca n-o sa se gaseasca un angajament al lui.

Silvian Ionescu: Domnu’ Ciuvica. Ati baletat iar. Dumneavoastra vorbiti mult dar fara un fir. Spuneti-mi de ce mai cerea aprobare daca il racolase deja.

Mugur Ciuvica: Ca sa-l racoleze Ionescu pe Icsulescu, se ducea in prima faza si anunta conducerea de partid. Vrem sa-l racolam pe Icsulescu.

Silvian Ionescu: E o mare eroare.

Mugur Ciuvica: Secretarul de partid dadea aprobarea. Dupa aceea respectivul era recurtat si in momentul in care era recurtat Traian Basescu, numele lui figura in registrul respectiv. Dumneavoastra stiti cinci limbi straine dar nu stiti romana. Scrie “este folosit”.

Moderator: Pai nu aici e o problema. De ce se mai cerea un aviz sa-l foloseasca pe Icsulescu daca deja il foloseau ?

Mugur Ciuvica: Nu se intocmea cate un registru pentru fiecare nou membru. Acesta este un repertoar. Pe masura ce mai racolau ii treceau acolo. “L-am racolat si pe Basescu…trece-l si pe Basescu la pozitia 19”.

Silvian Ionescu: Ati facut o afirmatie grava. Daca nu v-ati uitat e in ordine alfabetica. Asta este fundamental.

Mugur Ciuvica: Ce vorbesti domnule?! Bardaciu este inainte de Basescu? Sigur ca ii pun pe toti la B sau la A dar ei nu sunt trecut in ordine alfabetica. Sunteti caraghios.

Silvian Ionescu: Dumneata esti caraghios.

Moderator: Mai e o problema. Dumneavoastra ati spus ca l-ati cunoscut pe Traian Basescu in 1993. Aveati evidenta agentilor sub acoperire de la Anvers?

Silvian Ionescu: Sigur ca da.

Moderator: Era Basescu printre ei?

Silvian Ionescu: Categoric nu.

Moderator: Dumneavoastra ati sustinut ca l-ati cunoscut pe Basescu in 93…

Silvian Ionescu: 92-93.

Moderator: Vorbim de anii 1978- 1989. Cum puteti fi sigur ca nu era pe acea lista? Cati ofiteri erau inregistrati acolo?

Silvian Ionescu: Asta nu o sa va spun niciodata!

Moderator: De ordinul zecilor, al sutelor?

Silvian Ionescu: Am avut in subordine multe zeci de ofiteri

Mugur Ciuvica: Acoperiti?

Silvian Ionescu: Nu, ofiteri. Dumneavostra vreti sa completati ca am avut si ofiteri acoperiti.

Mugur Ciuvica: Cati?

Silvian Ionescu: Pe Belgia?

Mugur Ciuvica: Pe agentia Navrom din Anvers.

Silvian Ionescu: Pe Anvers n-a fost niciunul, niciodata. In CIE n-a fost nici un ofiter, niciodata, care sa lucreze la Anvers.

Moderator (catre Mugur Ciuvica): Dumneavoastra spuneati ca la CIE ar fi lucrat Traian Basescu.

Mugur Ciuvica: Da, in perioada 1978- 1989. |n momentul in care a fost numit sef al Agentiei Navrom din Anvers, evident ca s-a facut si trecerea de la incadrarea din Securitatea interna in Securitatea externa, la acest CIE si in momentul respectiv a devenit ofiter acoperit al CIE. |n aceasta calitate, ofiterul de legatira al domnului Basescu era domnul aici prezent.

Silvian Ionescu: Eu nu sunt ofiter de legatura. Eu sunt seful serviciului.

Mugur Ciuvica: Am prezentat CNSAS aceasta informare si le-am solicitat sa urmareasca aceasta informatie. In continuare, insa, informatiile si bunul simt pana la urma ne zice ca…

Silvian Ionescu: Am o rugaminte la dumneavoastra: informatiile si bunul-simt ne zic.

Mugur Ciuvica: Tot ceea ce ne-a prezentat pina acum domnul Ionescu ne arata ca informatia pe care o avem noi este corecta. Domnul Silvian Ionescu, securist, ofiter de Securitate apare brusc, in conducerea FSN-ului, asa cum spune, si urmeaza pas cu pas traseul politic al lui Traian Basescu. Domnul Silvian Ionescu ne-a spus ca a fost la Revolutie. Este problema dinsului daca a fost sau nu la Revolutie.

Silvian Ionescu: Ii puteti intreba pe domnul Ratiu si pe domnul Diaconescu care au obtinut de la mine, stiind ceea ce sunt, autorizatia pentru tiparirea jurnalului dumneavoastra, al partidului dumneavoastra.

Mugur Ciuvica: In primul rind, ca pe domnul Ratiu nu mai am cum sa-l mai intreb, si in al doilea rind, ce sa-l mai intreb?

Silvian Ionescu: Cu buna stiinta, domnul Diaconescu a venit la Silvian Ionescu, stiind cine sunt si a luat de la mine semnatura pentru tiparirea primului numar al primului ziar al dumneavoastra.

Mugur Ciuvica: A, deci dumneavoastra i-ati dat aprobare domnului Diaconescu.

Silvian Ionescu: Da

Mugur Ciuvica: Asta este un lucru foarte grav – faptul ca Ion Iliescu, de data aceasta, seful FSN-ului, permitea unor securisti sa dea aprobare dupa Revolutie unui partid democratic sa-si publice sau nu un ziar, dar asta este o alta chestiune.

Silvian Ionescu: Asta cu democratia o mai discutam.

Mugur Ciuvica: Domnul Basescu, in stilul dinsului de trompeta, a lansat in urma cu doua-trei saptamini o campanie impotriva fostilor securisti, in momentul in care secretarul executiv si secretarul cu probleme organizatorice din PD este un fost securist. Ce credibilitate are domnul Basescu cind lanseaza astfel de campanii si cita credibilitate are in momentul in care spune “Nu domnule, eu nu am fost colaborator al Securitatii”, desi exista un registru in care el este trecut?

Silvian Ionescu: Nu este un registru. Dumneavoastra aveti o fotocopie a unor pagini dintr-un anumit registru. Documentul nu l-ati prezentat. Mai mult decit atit, eu am incercat, cu argumente logice, sa va demonstrez ca asta este un registru in care puteau sa fie inclusi tot felul de alte persoane care n-aveau nici o treaba…

Mugur Ciuvica: Hodoronc-tronc, asa. Treceau – “trece-l, domnle si pe Basescu. E unul de 27 de ani, n-are nici o treaba”. Cine stia in 78 ca o sa ajunga ministru sau ca o sa discutam noi acum de Basescu. E unul pe-aici prin Constanta, e ofiter doi in Port, trece-l si pe asta in registru, ca ne plictisim. Asa lucra Securitatea?

Silvian Ionescu: De ce nu vreti dumneavoastra sa luati hotarirea plenarei CC-ului, sa vedeti textul? Sa vedem care dintre noi doi are dreptate. Aveti atita acces… Dumneavoastra nu vreti decit sa faceti valuri. Sunteti disparut din viata politica. Sunteti o istorie. Un trecut ciudat.

Mugur Ciuvica: Iar bateti cimpii.

Silvian Ionescu: Cu ce ati venit? Ati venit cu niste pagini fotocopiate si o lista de intrebari la CNSAS. Problema dumneavoastra este: de ce nu v-ati documentat, domnule?

Mugur Ciuvica: Sunt foarte documentat. Haideti sa revenim la activitatea dumneavoastra.

Silvian Ionescu: Eu n-am venit aici ca sa fac obiectul investigatiilor dumneavoastra. N-aveti nici un drept.

Mugur Ciuvica: Da’ de ce-ati venit domnule?

Silvian Ionescu: Pentru ca am fost invitat.

Mugur Ciuvica: Ca sa ne spuneti povesti vanatoresti sau n-o sa vorbim despre subiectul asta. Numai povesti ati spus. Dar numai povesti… Probabil ca v-ati pregatit.

Silvian Ionescu: Cum sa ma pregatesc? Acum o ora m-au sunat! Nu vedeti ce vorbe goale. “Betia de cuvinte”. Stiti cine a scris-o, nu?

Moderator: In zece zile, dumneavoastra, domnule Ciuvica, ati facut doua afirmatii despre Traian Basescu. Pentru prima, ca a fost turnator, aveti acest registru. Pentru cea ca a fost ofiter acoperit, care este mai grava, ce probe aveti?

Mugur Ciuvica: Nu stiu daca este mai grava, dar pentru cea de-a doua am cerut CNSAS-ului sa verifice.

Moderator: Atunci de unde aveti aceasta convingere?

Mugur Ciuvica: Eu am aceasta informatie. Doar CNSAS prin lege este indreptatit din arhive documentele care probeaza acest lucru. Eu am aceasta informatie. Domnul Silvian Ionescu vine si-mi conforma aceasta informatie si-i multumesc pentru asta.

Silvian Ionescu: E o minciuna falsa.

Mugur Ciuvica: Am fost la CNSAS si domnii de acolo au spus ca vor cere aceste documente, care sa probeze acest lucru. Aceste documente exista, este doar o chestiune de acord al detinatorului arhivei pentru a le obtine.

Silvian Ionescu: Ati facut o serie de afirmatii mincinoase si de fata cu martori, spunand ca eu am confirmat ca ma ocupam de agentia care s-ar putea sa fie Navrom sau Navromar de la Anvers. Am facut eu asemenea afirmatii?

Mugur Ciuvica: Da, ati facut aceasta afirmatie.

Silvian Ionescu: Ca ma ocupam de agentia Navrom sau Navromar? Eu cred ca e o lume care s-a intors pe dos. N-am facut, domnule, o asemenera afirmatie.

Mugur Ciuvica: Dar ce afirmatii ati facut?

Silvian Ionescu: Ca am raspuns, in calitate de sef de serviciu, de munca informativa din Belgia.

Mugur Ciuvica: Si de agentia din Anvers.

Silvian Ionescu: Aveam datoria sa cunosc, atata tot. Sa stiu ca exista o agentie acolo si ca are un reprezentant roman. Atata tot. In documentarul pe care mi-l faceam despre tara de care ma ocupam trebuia sa stiu si de lucrurile astea. Deci nu a facut obiectul muncii.

Mugur Ciuvica: Faceati compuneri despre Belgia dumneavoastra, in care scriati “Domn’e, exista aici o agentie romana”…

Silvian Ionescu: Pe langa faptul ca sunteti grotesc in toate afirmatiile pe care le faceti, nici macar nu va puteti controla, domnule Ciuvica.

Mugur Ciuvica: Controlul meu e problema mea. Ocupati-va de controlul dumneavoastra.

Silvian Ionescu: Eu trebuia sa cunosc tara respectiva…

Mugur Ciuvica: Adica dumneavoastra erati platit de Securitate ca sa le trimiteti compuneri, cum faceam noi la geografie: “Belgia e o tara frumoasa, are iesire la mare, are si un port”…

Silvian Ionescu: De “Betia cuvintelor” ati auzit? De Maiorescu ati auzit?

Mugur Ciuvica: Adica de asta v-au trimis sa va ocupati de Belgia…

Silvian Ionescu: Nu m-au trimis nicaieri. Eu am fost aici in Romania.

Mugur Ciuvica: Pai ati fost si |n Belgia.

Silvian Ionescu: 24 de ore in patru ani de zile.

Mugur Ciuvica: Adica controlati acest serviciu asa… Acum ati putea sa-l conduceti pe internet, dar atunci ce faceati?

Silvian Ionescu: Chiar nu pricepeti nimic.

Mugur Ciuvica: In ’90 erati sef in FSN. Traian Basescu a declarat in mai multe randuri cand a fost intrebat despre cum a ajuns el in politica si cum a ajuns la Ministerul Transporturilor, a spus, reproduc din memorie, “Cineva din FSN m-a recomandat, spunand ca exista Traian Basescu, fost mare comandant de nava, fostul sef al Agentiei Navrom din Anvers. Am fost chemat apoi la FSN si mi s-a dat functia”. Cred ca a inceput ca director sau subsecretar de stat la Transporturi. Acel cineva care l-a recomandat conducerii FSN pe Traian Basescu ati fost dumneavoastra?

Silvian Ionescu: V-am spus ca nu. Nu cunosteam persoana lui Traian Basescu si am cunoscut-o…

Mugur Ciuvica: E o alta minciuna din seria celor pe care le-ati spus.

Moderator: Spuneti-ne ceea ce va propuneti dumneavoastra in legatura cu afirmatiile care s-au facut.

Mugur Ciuvica: E ridicol…

Silvian Ionescu: Si asa sunteti o drezina pe linia de cale ferata. Ati ajuns o drezina. Ati condus partidul care era ceva in istoria revolutionara a Romaniei.

Mugur Ciuvica: Calificativele dumneavoastra nu ma intereseaza, domnule Ionescu.

Silvian Ionescu: N-aveti nici un fel de dovada. Sa veniti cu acest document… Asta este o fotocopie.

Moderator: Sa ajungem la finalul “emisiunii”. Ce veti face dumneavoastra de acum incolo?

Mugur Ciuvica: In continuare, voi astepta rezultatele cercetarilor pe care CNSAS le va initia. Pe de alta parte, in mod cert, in masura in care vom primi informatii noi cu privire la activitatea oricarui reprezentant al clasei politice din Romania legat de colaborarea cu Securitatea le vom face publice pentru ca consideram ca este extrem de important ca in 2004 sa nu incercam sa cream false sperante oamenilor propunand pentru conducerea niste fosti securisti, niste oameni care au chinuit Romania ani de zile si vor sa fie in continuare.

Silvian Ionescu: Astept cu seninatate raspunsul CNSAS-ului. Repudiez stilul de inselare a opiniei publice pe care l-a adoptat domnul Ciuvica si mi-e teama ca presedintele Traian Basescu s-a grabit atunci cand i-a acordat atentie pentru niste minciuni grosolane.